Acasă Eveniment Polițiștii locali și jandarmii acționează în mijloacele de transport

Polițiștii locali și jandarmii acționează în mijloacele de transport

DISTRIBUIȚI

Polițiștii locali și jandarmii din Timiș au acționat în această săptămână pentru a preveni furturile din buzunare și poșete. Pe lângă acestea, au fost sancționate și alte fapte de natură contravențională care pot avea loc în mijloacele de transport ori în stațiile acestora: participare la scandal, consum de alcool, refuzul de legitimare şi aruncarea de chiștoace, ambalaje, apelare la mila publică.  Cele mai multe acțiuni au avut loc în stațiile Piața Traian, 3 August 1919, Piața Timișoara 700, Catedrală, Piața Maria și în zona Gării de Nord. Astfel, au existat 34 de situații în care s-a luat măsura sancționării contravenționale.

Astfel de acțiuni au loc periodic, pe lângă cele organizate pe cont propriu de polițiștii locali, dar și în comun cu lucrătorii STPT. Aceste acţiuni comune vin să completeze activităţile de prevenire desfăşurate cu ajutorul pliantelor informative şi prezentărilor video din mijloacele de transport. Scopul principal este de a preveni comiterea de furturi şi alte infracţiuni şi contravenţii și de a asigura un climat de siguranţă pentru cetăţenii care se deplasează cu tramvaie, troleibuze sau autobuze.

Comentarii

comentarii