Acasă Administraţie Poluarea cu praf (PM10 şi PM2,5), în Timişoara – Şantierul de pe...

Poluarea cu praf (PM10 şi PM2,5), în Timişoara – Şantierul de pe bv. General Dragalina

DISTRIBUIȚI

poluare praf -santier bvPoluarea cu praf (PM10 şi PM2,5) în Timişoara reprezintă o mare problemă, iar acest şantier de pe bv. General Dragalina continuă să fie o sursă inepuizabilă de praf, încă din vara anului 2015.
Reprezentanţii şantierului susţin că ei au luat măsurile necesare pentru a elimina poluarea cu praf, dar aşa cum se vede în fotografie nu este deloc aşa. Bălţile de noroi sunt clare, iar urmele maşinilor care ies din şantier cară mizeria pe carosabil, iar traficul intens îl tranformă în periculoasele particule PM10 şi PM2,5, pe care noi le inspirăm în plămâni. Pe lângă traficul rutier clasic, cauze ale poluării în Timişoara sunt şi spaţiile neamenajate, neîntreţinute, nebetonate, neasfaltate, traversate de autoturisme şi maşini de mare sau mic tonaj dintre blocuri. Tot aici, în lipsă de locuri speciale, locatarii îşi parchează maşina, cu o totală indiferenţa, distrugând terenul. Traficul transformă noroiul în particule foarte fine, apoi acesta ajunge în plămânii timişorenilor. Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, expunerea la praf provoacă anual 100.000 de morţi şi duce la pierderea a 725.000 de ani de viaţă în Europa. Praful creşte riscul mortalităţii infantile, dar în pericol sunt şi persoanele care suferă de afecţiuni respiratorii şi cardiovasculare. Ce sunt particulele de praf? Iată ce spun specialiştii: Acestea sunt particule solide sau lichide ce există în aer şi care apar în mod natural prin praful adus de vânt, plante sau insecte. Particulele de praf pot fi totodată create prin activităţile oamenilor, prin arderea combustibililor fosili în industrie şi în transport, dar şi din alte domenii precum agricultura sau şantiere de construcţii.
Evaluarea şi gestionarea calităţii aerului înconjurător este una dintre cele mai mari probleme de mediu, pentru care autorităţile timişorene depun eforturi de mai mulţi ani. Poluarea reprezintă unul din aspectele vulnerabile cu care se confruntă aglomerarea Timişoara, datorită depăşirilor înregistrate adesea la indicatorul pulberi în suspensie PM1O. Iată ce spune HCL Timişoara nr. 371 din 2007:  „În scopul asigurării şi păstrării ordinii şi curăţeniei, igienei publice şi  protecţiei mediului înconjurător, se interzice persoanelor fizice şi juridice:  a) aruncarea de hârtii, ambalaje, resturi alimentare sau nealimentare, scuipatul şi consumul de seminţe, precum şi orice alte deşeuri pe domeniul public;  b) punerea în circulaţie a vehiculelor de orice fel care sunt deteriorate, nu  îndeplinesc condiţiile de curăţenie, poluează atmosfera sau au scurgeri de  ulei sau combustibil; c) murdărirea căilor publice cu orice fel de materiale: balast, mortare, noroi, betoane, deşeuri sau alte materiale”, se arată în Hotărârea Consiliului Local Timişoara nr. 371.

Comentarii

comentarii