În Timişoara, sistemul de canalizare este obturat deseori cu uleiurile uzate alimentare aruncate de populație în chiuveta din bucătărie sau în toaletă, iar fiindcă acest deşeu foarte periculos ajunge și la „poarta” stației de epurare a apelor uzate Aquatim, acesta trebuie separat din apă prin tratamente costisitoare.
Aquatim inițiază frecvent campanii de conștientizare cu privire la consecințele aruncării uleiului uzat la canalizare, însă, la recomandarea de a nu se arunca uleiul uzat în canalizare, majoritatea populaţiei reacţionează negativ, argumentând lipsa infrastructurii de colectare.
Cristina Borca, Aquatim, susţine că în oraşele mari din toată lumea există programe gratuite de colectare de la utilizatorii casnici a uleiului uzat alimentar sau firme care plătesc pentru colectarea unor cantităţi mai mari. În Uniunea Europeană colectarea și reciclarea uleiurilor și grăsimilor comestibile uzate este atent reglementată din cauza pericolului pe care îl reprezintă acest deșeu pentru sănătatea omului şi a mediului înconjurător. La nivel național însă, acest aspect este la nivel de inițiative individuale derulate de anumite lanțuri de benzinării, de către diverse asociații neguvernamentale sau chiar de operatori economici. Astfel, MOL România este prima reţea de benzinării care în 2012 a iniţiat un program pentru colectarea de la populaţie a uleiului alimentar uzat, cu scopul de a contribui la protecția mediului și la educaţia civică privind acest subiect. Însă, pentru a atinge un nivel de colectare cât apropiat de necesar, este nevoie de mai mult, de o infrastructura de colectare adecvată dar și de creșterea nivelului de conștientizare al populației.
Vidul legislativ
Dacă pentru societățile comerciale, care generează uleiuri alimentare uzate, situația este clară și anume, ele sunt obligate prin lege să încheie un contract de colectare cu o firmă specializată și autorizată de instituțiile abilitate ale statului, din păcate, în cazul consumatorilor casnici există un vid legislativ şi administrativ în această direcţie. Mai mult, nu există nici indicații accesibile publicului larg pentru eliminarea corectă a uleiului alimentar uzat, nici informări cu privire la consecințele asupra sănătății în cazul reutilizării uleiului uzat alimentar pentru gătit. Până și Comisia Europeană a lăsat mai liber acest cadru al consumatorilor casnici, mizând pe spiritul civic și educația cetățenilor europeni. Destul de paradoxal având în vedere că utilizatorii casnici sunt cei mai mari poluatori atunci când vine vorba despre acest deșeu. Conform respiraverde.ru, utilizatorii casnici produc și aruncă în canalizare o cantitate de ulei uzat de 12 ori mai mare decât societățile comerciale.
Ce spune legislația națională?
Activitatea de gestionare a uleiurilor uzate în România este reglementată prin HG nr. 235/2007. În această hotărâre, singurele precizări cu privire la persoanele fizice sunt că „se interzice persoanelor fizice: deversarea uleiurilor uzate în apele de suprafaţă, apele subterane, apele mării teritoriale şi în sistemele de canalizare” şi că „persoanele fizice care deţin în gospodărie uleiuri uzate sunt obligate să predea cu titlu gratuit întreaga cantitate numai operatorilor economici autorizaţi să desfăşoare activităţi de colectare, valorificare şi/sau de eliminare a uleiurilor uzate”. Hotărârea mai spune și că „producătorii şi importatorii de uleiuri sunt obligaţi să asigure organizarea sistemului de gestionare a uleiurilor uzate, corespunzător cantităţilor şi tipurilor de uleiuri introduse pe piaţă. Această obligaţie se poate realiza individual sau prin terţii indicaţi autorităţilor publice centrale pentru protecţia mediului, de către persoanele responsabile. În scopul stabilirii unui sistem coerent de gestionare a uleiurilor uzate, persoanele responsabile pot încheia acorduri voluntare cu autorităţile publice centrale şi/sau locale”.
În aprilie, Ministerul Mediului a publicat un prim plan de gestionare a deșeurilor, printre care se află și uleiul uzat alimentar. În acest plan sunt evidențiate posibile cauze care au stat la baza colectării insuficiente a acestui deșeu de la populație, dintre care am ales câteva mai sugestive pentru subiectul dezbătut şi anume: lipsa cadrului legislativ privind uleiul uzat alimentar, lipsa la nivel național a unui sistem de colectare a uleiului uzat alimentar de la populație dar și lipsa de informare și conștientizare cu privire la impactul pe care îl are gestionarea greșită a acestui tip de deșeu.
În planul de acțiune, parte a strategiei de gestionare a deșeurilor, Ministerul Mediului promite măsuri legislative pentru anul 2018 care să includă și actualizarea cadrului legislativ privind gestionarea uleiurilor uzate dar și realizarea unei rețele de colectare uleiuri uzate care să cuprindă cel puțin trei puncte principale de colectare în fiecare județ prin magazine și companii specializate.
Evaluarea sustenabilității – primul pas în procesul decizional
În vederea procesării uleiului uzat alimentar în biodiesel, la nivel mondial au fost identificate trei strategii principale de colectare a uleiului: 1 – compania de biodiesel înființează un sistem de colectare din „ușă în ușă” pentru a colecta direct de la „producătorii” uleiului uzat alimentar; 2 – persoanele fizice livrează uleiul uzat alimentar la centre de colectare iar compania de biodiesel îl ridică din aceste locații și 3 – compania de biodiesel livrează uleiuri vegetale brute în schimbul uleiului uzat alimentar.
Oricare ar fi sistemul de colectare, bunele practici la nivel mondial în ceea ce priveşte managementul acestui deşeu sunt cele care se dovedesc a fi sustenabile din punct de vedere economic, social dar mai ales cele care au un impact de mediu cât mai redus. Prin urmare, primul pas potrivit, în ceea ce privește luarea deciziilor în gestionarea acestui deşeu, este evaluarea sustenabilităţii întregului lanţ de la colectare şi până la eliminare. Un exemplu în acest sens ne oferă un studiu publicat de către o echipă de profesori universitari din Spania şi Brazilia (Vinyes ş.a.) în anul 2013. Studiul ne oferă un cadru orientativ în procesul decizional prin compararea sustenabilității a trei sisteme de colectare a uleiului uzat alimentar: prin intermediul școlilor, din uşă în uşă și prin intermediul centrelor de colectare. Scopul acestui studiu este acela de a identifica care dintre cele trei sisteme de colectare ar trebui promovate pentru a obţine un management eficient al colectării uleiului uzat alimentar în ţările mediteraneene.
Rezultatele acestui studiu arată că, dintre cele trei sisteme comparate, centrele de colectare prezintă cele mai bune rezultate pentru asiguarea unui lanţ sustenabil, urmată de sistemul din uşă în uşă și în cele din urmă de colectarea în şcoli, deși nu există diferențe substanțiale între ultimele două metode. Colectarea prin intermediul centrelor de colectare întruneşte cele mai bune performanţe de mediu și economice, dar nu şi aspectele de ordin social. Celelalte două metode prezintă performanțe pentru partea socială, dar nu și pentru cele de mediu și/sau economice. S-a constat şi că aspectele ce ţin de mediu se îmbunătățesc atunci când centrele de colectare sunt mai aproape de casele cetățenilor iar în funcție de vehiculul utilizat în procesul de colectare, costurile de administrare și eficiența se pot îmbunătăți. Studiul mai arată şi că agenţii de colectare care gestionează mai multe categorii de deşeuri sunt mai „sustenabili” decât cei care colectează doar un singur tip de deșeuri.
În prezent, pentru Timișoara, pe site-ul Agenției Naționale pentru Protecția Mediului, se găsește o listă cu operatori autorizati pentru colectarea, valorificarea şi-sau eliminarea uleiurilor uzate. Astfel, pentru colectarea uleiului uzat alimentar, șapte colectori autorizați pot fi contactați de către timişoreni: Respira Verde SRL, Clean Oil SRL, Cedi Ecologic SRL, Indeco Grup SRL, Pro Air Clean Ecologic SA și Territory Commerce SRL.
“În încheiere putem spune că, indiferent ce ne arată practicile și statisticile la nivel internaţional, deciziile trebuie luate ținând cont și de resursele existente pe plan local. Astfel, cunoscute fiind preocupările permanente ale Primăriei Municipiului Timișoara în domeniul gestionării eficiente a deșeurilor, dar și interesul Aquatim, au fost inițiate discuții între cele două instituții cu privire la găsirea unor soluții viabile pentru uleiul uzat alimentar. Au fost analizate resursele existente dar și a fost luată în discuție și necesitatea unui act normativ local care ar putea crea un cadru adecvat pentru colectarea acestui deșeu de la cetățeni. Pentru reușita punerii în practică a acestor instrumente va fi nevoie de implicarea a cât mai multor actori, cetățeni, operatori economici, centre de colectare, autorități publice etc, pentru că interesul este al tuturor şi anume acela „de a satisface nevoile prezentului fără a compromite capacitatea generaţiilor viitoare de a-şi satisface propriile nevoi”, explică Cristina Borca, Aquatim.
