Acasă Economic Ponderea clienţilor care au luat credit pentru locuinţe şi au deja o...

Ponderea clienţilor care au luat credit pentru locuinţe şi au deja o proprietate s-a triplat în 2013

DISTRIBUIȚI

Ponderea persoanelor care deţin deja o locuinţă şi au accesat un credit pentru a achiziţiona încă o proprietate aproape s-a triplat în 2013 faţă de 2012, valoarea medie a unui împrumut fiind de circa 140.000 lei (31.700 euro), potrivit unui studiu realizat de BCR pe baza portofoliului propriu.

“Din multe puncte de vedere, în 2013, profilul clientului a rămas acelaşi cu cel din 2012 excepţie făcând un indicator care s-a modificat substanţial. Dacă în 2012, doar aproximativ 10% dintre clienţi deţineau deja o proprietate la momentul accesării creditului pentru noua locuinţă, în 2013 acest procent ajunge la aproape 29%. Aceste date subliniază tendinţa de stabilizare a pieţei imobiliare, clienţii considerând că preţurile la care sunt tranzacţionate imobilele sunt unele care justifică investiţia, mai ales dacă clientul optează să inchirieze imobilul respectiv; diferenţa dintre rata unui credit ipotecar şi chirie este, în multe cazuri, una nesemnificativă”, a declarat, într-un comunicat, Teodor Mincu, şeful biroului management parteneri Banca Comerciala Română (BCR). Valoarea medie a unui credit acordat de BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe în Bucureşti este de circa 180.000 lei (circa 41.000 euro), iar la nivel naţional de peste 140.000 lei (31.700 euro), cele mai multe împrumuturi fiind accesate pentru apartamente cu două camere. Valori mai mari ale creditelor pentru locuinţe decât valoarea medie la nivel naţional se înregistrează în judeţele Braşov (145.000 lei), Constanţa (145.000 lei), Iaşi (152.000 lei), Timiş (149.000 lei). În acelaşi timp în judeţele Bacău (107.000 lei), Bihor (112.000), Cluj (124.000), Dolj (125.000 lei) şi Sibiu (128.000 lei) valoarea creditelor pentru locuinţe este mai mică decât valoarea medie la nivel naţional, potrivit unui studiu al BCR. La nivel naţional, în anul 2013, 46% dintre creditele acordate de BCR pentru achiziţionarea unei locuinţe au fost folosite pentru cumpărarea apartamentelor cu 2 camere, 23% pentru cele cu 3 camere iar 13% pentru garsoniere. De asemenea, 14% din credite au fost folosite pentru achiziţionarea unei case, iar 4% pentru apartamente cu 4 sau mai multe camere. În Bucureşti s-au acordat cele mai multe credite pentru apartamentele cu 2 camere – 48%. În ceea ce priveşte profilul clienţilor beneficiari ai creditelor acordate de BCR pentru achiziţia unei locuinţe, aceştia sunt în proportie de 54% bărbaţi, marea majoritate dintre ei având vârsta cuprinsă între 25 şi 40 ani, căsătoriţi, cu studii superioare. Ponderea bărbaţilor este însă în scădere faţă de 2012 (58,5%), zonele în care femeile sunt principalii clienţi ale acestei pieţe fiind din ce în ce mai multe, Bucureştiul remarcându-se în acest sens. BCR este prima bancă din România care a luat decizia de a acorda credite preponderent în moneda naţională începând din luna octombrie 2012. BCR, membră a Erste Group, este cea mai mare bancă din România, după valoarea activelor (peste 15 miliarde de euro).

Comentarii

comentarii