Acasă Actualitate Ponta s-a legat de Robu în ședința de Guvern

Ponta s-a legat de Robu în ședința de Guvern

DISTRIBUIȚI

“Mai e câte un primar buclucaş care face metrou acum. Hai să facem noi celelalte centuri şi autostrăzi”

robu 11Premierul Victor Ponta a afirmat, în şedinţa de Guvern de miercuri, că în timp ce Executivul încearcă să pună la punct Master Planul de Transport, unii primari încearcă să construiască metrou, referindu-se la primarul Timişoarei, Nicolae Robu.

Premierul Victor Ponta i-a cerut ministrului Transporturilor, Ioan Rus, să înceapă negocierile cu Comisia Europeană pe marginea Master Planului de Transport, care urmează a fi aprobat miercuri, Rus precizând că primele discuții la Bruxelles sunt programate în intervalul 9 – 13 martie.
“Azi avem Master Planul pentru Transport. Domnul ministru (Rus — n.r.), mulțumesc pentru efortul pe care l-ați făcut. (…) Înțeleg că toți parlamentarii din Comisiile de transport au fost, ați discutat, au fost de acord, au văzut. Că mai e câte un primar buclucaș care face metrou acum… Eu mi-aș dori, s-ar bucura Daciana, dar până face primarul metroul, haide să îi facem noi toate celelalte centuri și autostrăzi pe care le avem în Master Plan. Puteți începe de săptămâna viitoare negocierile cu Comisia Europeană”, a spus Ponta la începutul ședinței săptămânale a Executivului.
Primarul Timişoarei ameninţă în continuare cu proteste și vrea să ”organizeze un miting cu 20 000 de participanţi, pentru Centura de Sud a Timişoarei, pentru a cere Guvernului finanţarea tronsonului de sud al centurii începând cu acest an”. De asemenea, Nicolae Robu a anunţat că a dat undă verde pentru elaborarea unui studiu de fezabilitate pentru construirea metroului.

Comentarii

comentarii