Acasă Eveniment Portarul care a descoperit crima de la medicină a fost concediat

Portarul care a descoperit crima de la medicină a fost concediat

DISTRIBUIȚI

Joi dimineaţă, avocaţii lui Carmen Bejan, au recuzat una dintre judecătoarele care urmau să analizeze cererea de recurs depusă împotriva deciziei de prelungire a mandatului de arestare preventivă. Apărătorii studentei au obţinut o amânare, iar recursul va fi judecat abia în 10 septembrie. Apărătorii au recuzat-o pe Anca Nacu, unul dintre judecătorii care făceau parte din completul de judecată, pe motiv că a făcut parte şi din completul de judecată care a analizat şi cererea de recurs a lui Raul Sergiu Florea. Astfel, Anca Nacu „nu ar putea fi imparţială”. Avocatul familiei lui Trifu Schrott, Radu Zandomeni, spune că nimic nu este făcut la întâmplare de apărătorii celor doi studenţi. Conform unei decizii a Curţii Constituţionale, cererile de prelungire a mandatelor de arestare preventivă dar şi recursurile trebuie judecate în termen. În cazul în care pronunţarea instanţei se tot amână, apărătorii lui Carmen Bejan pot cere chiar eliberarea acesteia.

Portarul de la medicină a fost forţat să-şi dea demisia

În tot acest timp, portarul care a dat alarma în cazul crimei de la medicină, ameninţă că va depune plângere la poliţie, împotriva administraţiei căminului, pentru că a fost concediat forţat. Iulian Dogaru, portarul care a descoperit crima din căminul de la medicină, acuza administraţia căminului că l-ar fi concediat forţat. Dogaru susţine că a fost chemat de membrii conducerii Universităţii şi i s-a cerut să-şi semneze cererea de demisie, în alb.

Comentarii

comentarii