Acasă Actualitate Porțile lăcașelor de cult din Timișoara vor rămâne deschise pentru cei care...

Porțile lăcașelor de cult din Timișoara vor rămâne deschise pentru cei care vor dori să se adăpostească de caniculă

287
DISTRIBUIȚI

ANM a emis miercuri un cod roșu de caniculă și disconfort termic inclusiv pentru județul Timiș pentru zilele de joi și vineri, 24 și 25 iunie. În urma unei inițiative a Primăriei Timișoara, mai multe lăcașe de cult din oraș vor rămâne deschise pentru a-i adăposti pe timișoreni de valul de caniculă anunțat pentru următoarele zile.

Concret, Arhiepiscopia Ortodoxă Română, Episcopia Ortodoxă Sârbă, Episcopia Romano-Catolică și Biserica Penticostală Elim din Timișoara au răspuns pozitiv invitației Primăriei Municipiului Timișoara. Primarul Dominic Fritz le transmite acestora mulțumiri, în numele întregii comunități, și extinde pe mai departe, tuturor cultelor, invitația de a se alătura acestui efort de întrajutorare.

„Bisericile asigură acces în spațiul răcoros al lăcașelor de cult, precum și apă, pe toată durata programului acestora. Se discută prelungirea intervalului orar în care acestea vor fi deschise timișorenilor, peste ora 18:00 la care acestea se închid de obicei. În plus, la Catedrala Ortodoxă Română va fi prezent și un medic pregătit să acorde prim ajutor celor care se simt rău din pricina temperaturilor ridicate”, transmit reprezentanții primăriei.

Tot miercuri, Inspectoratul pentru Situații de Urgență Timiș a anunțat că vor fi amplasate, începând de joi, puncte de prim ajutor în patru locuri din oraș: Piața Iosefin, Opera Română Timișoara – Agenția de bilete (str. Mărășești, nr. 2), Oficiul Poștal nr. 1 (bd. Revoluției 1989, nr. 2) și Oficiul Poștal nr. 5 – Ghișeul nr. 1 (str. 1 Decembrie nr. 90). Primăria Municipiului Timișoara a aprovizionat punctele de prim-ajutor cu apă plată la flacoane de 2 litri și pahare de unică folosință. Cele patru puncte de acordare a primului-ajutor sunt asigurate de personal din cadrul școlilor postliceale de specialitate și al Societății de Cruce Roșie Timiș.

„Vă reamintim că Administrația Națională de Meteorologie a emis un cod roșu de caniculă pentru județele, Timiș, Arad, Bihor, Caraș-Severin, Maramureș, Satu Mare, Sălaj și Timiș, valabil pentru zilele de 24 și 25 iunie. Temperaturile la Timișoara se vor situa, vor fi cuprinse ziua între 39 și 41 de grade Celsius. ANM recomandă cetățenilor să evite expunerea prelungită la soare între orele 11:00 şi 18:00, să consume multe lichide, fructe şi legume proaspete şi să evite consumul de băuturi alcoolice sau puternic cofeinizate”, mai amintesc reprezentanții primăriei.

Comentarii

comentarii