Acasă Cultura Portretele lui Peter Pan – zâmbetul care salvează o viaţă

Portretele lui Peter Pan – zâmbetul care salvează o viaţă

DISTRIBUIȚI

Din 1 până în 26 iulie, Cărtureştiul din Iulius Mall găzduieşte expoziţia fotografului Adrian Cîtu, o expoziţie care conţine portrete de copii realizate de autor în 2008, pe durata unei expediţii în Madagascar. Expoziţia susţine strângerea de fonduri pentru programul TEMPo! privind amenajarea unui spaţiu special de joacă şi exerciţii în cadrul Spitalului Clinic de Copii Cluj-Napoca, Secţia de Distrofici. Programul are drept scop ajutarea copiilor mici cu deficienţe de dezvoltare din cauza malnutriţiei să dobândească abilităţi, precum vorbitul, mâncatul, mersul şi jucatul. “Conceptul expoziţiei vorbeşte despre frumuseţea gesturilor mărunte care aduc fericire în viaţa unor copii, oriunde s-ar afla ei. Pornind de la povestea aparent exotică a copiilor din Madagascar, care îşi găsesc fericirea copilăriei în lucruri pe care noi le considerăm fără valoare – cutii de conserve goale, pixuri, bomboane sau pungi cu cărbuni, expoziţia încearcă să atragă atenţia asupra importanţei pe care o pot avea în viaţa unui copil din România altfel de “lucruri mărunte” precum o vorbă bună, o fărâmă de timp, un gest de omenie”, ne informează Cosmin Lungu PR&events manager Cărtureşti.
Amenajarea spaţiului de joacă pentru copiii distrofici costă 4000 lei, bani pe care fotograful Adrian Cîtu intenţionează să-i strângă prin vânzarea fotografiilor şi cărţilor poştale aferente expoziţiei “Portretele lui Peter Pan”, în reţeaua librăriilor Cărtureşti şi pe site-ul www.traveler.ro. Încasările rezultate în urma vânzării fotografiilor şi cărţilor poştale vor fi folosite integral şi exclusiv în cadrul programului TEMPo!. Mai multe despre autor puteţi găsi pe website-ul www.traveler.ro, iar despre programul TEMPo! pe http://thelittle-people.org. Contact: Adrian Cîtu, adi@traveler.ro, tel: 0722 722 954.

Comentarii

comentarii