Exploatarea abuzivă a pădurilor produce efecte dintre cele mai grave, printre care inundaţii, alunecări de teren, deşertificarea unor zone întregi. Acestea sunt numai câteva dintre cele mai serioase urmări ale tăierii fără măsură a copacilor, fără a se ţine cont de regimul silvic, fără a se lua în calcul geografia ariei respective. Bulgarii, de pildă, simt acum pe propria lor piele exploatarea iraţională de după anii ’90 a pădurilor din ţara vecină. Întinse zone deşertificate au luat locul unor pământuri altădată mãnoase. O anumită parte a Olteniei împărtăşește, la noi, aceeaşi soartă. De altfel, inclusiv marile dereglări de climă din ultima vreme s-ar putea datora şi dispariţiei unor zone împădurite.
Problema actuală a pădurii din Caraș-Severin (dar problema e una națională) nu e proprietatea, consideră specialiștii, ci administrarea pădurii. Că s-au retrocedat păduri e firesc, dar o suprafaţă de pădure nu e echivalentă cu una arabilă, de pildă. Pădurea are regulile ei speciale, ea nu poate fi exploatată şi nici întreţinută oricum. Pentru că. acolo unde n-a fost bine întreţinută s-au produs cele mai mari nenorociri. Organele silvice sunt obligate să păzească şi să întreţină doar pădurile aparţinătoare statului, nu şi pe cele private. Deşi problema pazei se poate rezolva printr-o simplă cerere către Direcţia Silvică, infim de puţini deţinători solicită acest lucru. În Caraş-Severin există cam 30% păduri private, restul aparţinând statului. Norocul constă însă în faptul că ele nu sunt aşezate în marile bazine hidrografice. Nici cota de tăiere nu o depăşeşte pe cea maxim admisă. Judeţul nostru are de pildă o limită de un milion de metri cubi pe an, dar nu se taie mai mult de 6-700.000 de metri cubi.
Vorbind de problema furturilor de lemn, autoritățile silvice admit că pădurarii sunt şi ei oameni, unora nu le-au mai fost mărite salariile de ani de zile, dar în general aceşti angajaţi sunt responsabili. Ei ştiu că tot vor fi prinşi, măcar o dată la un an cineva le va găsi cioatele şi le va imputa. Marea problemă e, însă, că pădurile private sunt lăsate de cele mai multe ori în voia soartei.