Acasă Actualitate Posibilă cooperare între Timiş şi o regiune din Polonia

Posibilă cooperare între Timiş şi o regiune din Polonia

DISTRIBUIȚI

Preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Constantin Ostaficiuc s-a întâlnit, miercuri, cu ambasadorul Poloniei la Bucureşti, Excelenţa Sa Wojciech Zajaczkowski, aflat într-o primă vizită oficială în judeţul Timiş. Cei doi au discutat despre posibilitatea dezvoltării unei cooperări între Timiş şi o regiune din Polonia. „Voi identifica o regiune din Polonia cu care judeţul Timiş să semneze un acord de parteneriat”, a subliniat  Wojciech Zajaczkowski. Temele de discuţie au vizat situaţia economică actuală, dar şi colaborarea regională în cadrul Comitetului Regiunilor. „Îmi doresc o prezenţă mai numeroasă a firmelor poloneze în România, care, în prezent, sunt în număr de 515”, a  mai spus ambasadorul. Ostaficiuc a precizat „necesitatea stabilirii de relaţii directe între Timiş şi o regiune poloneză, care ar permite un schimb de informaţii util ambelor părţi şi care ar putea conduce la proiecte comune în domeniul social, economic sau educaţional”.

Comentarii

comentarii