Acasă Administraţie Pot demara lucrările de construcție a centrului de legume și fructe de...

Pot demara lucrările de construcție a centrului de legume și fructe de la Tomnatic, ridicat de CJ Timiș

DISTRIBUIȚI

Consiliul Județean Timiș a anunțat că a fost terminată etapa de realizare a documentației la viitorul Centru de Legume și Fructe pe care îl va ridica la Tomnatic. Acum se poate trece la execuția efectivă a lucrărilor.

Primul centru de legume și fructe construit în regim public din județul nostru a intrat oficial în lucru. Etapele de întocmire a documentației au fost depășite, astfel că se poate lucra efectiv la ridicarea centrului. Întreg contractul, de proiectare și execuție, se ridică la aproape 20.6 milioane lei și include și dotarea cu echipamente, precum linii de sortare, colectare, refrigerare etc. Antreprenorul are la dispoziție 20 de luni pentru a preda obiectivul, însă se vor depune toate eforturile pentru comprimarea acestui termen.

Investiția este amplasată pe un teren de 11.500 mp, iar costurile cu utilajele și echipamentele tehnologice se ridică la peste un milion de euro.

Centrul de legume și fructe vine în sprijinul micilor producători din zona Gottlob – Lovrin – Tomnatic, inclusiv a celor din comunele învecinate, Lenauheim, Comloșu Mare, Teremia Mare, Sânpetru Mare, Periam, Pesac, Variaș etc. În urma investiției vor fi create 28 de noi locuri de muncă. Depozitul va avea rolul de a asigura menținerea calității și proprietăților legumelor și fructelor, în vederea consumului pe perioada toamnă – primăvară sau chiar până în perioada noilor producții. De asemenea, depozitul trebuie să asigure condițiile tehnologice pentru preluarea, păstrarea sau tranzitarea produselor horticole.

„Ne dorim încurajarea producătorilor autohtoni, creșterea consumului de produse românești, cât și dezvoltarea micilor producători prin stimularea de noi afaceri și inițiative locale, pe cont propriu. În funcție de rezultate, vom construi astfel de centre și în celelalte bazine legumicole din Timiș”, spune președintele CJ, Alin Nica.

Zona Tomnatic a fost aleasă în urma unui studiu realizat, la cererea Consiliului Județean, de către Universitatea de Științe Agricole și Medicină Veterinară a Banatului privind sectorul de legume și fructe la nivelul județului.

Comentarii

comentarii