Îmi propusesem să nu mai scriu despre el, despre Nicolae Robu. Am scris sute de editoriale, mi-au ajuns pentru o carte, asta fără să pun la socoteală contribuția colegilor mei, în ani și ani, cu materiale jurnalistice diferite: relatări, reportaje, anchete. Un personaj cu evident caracter malefic. În primii ani, da, am crezut că este onest, bine intenționat. Dar mi-a fost scurtă bucuria, ca și a sutelor de mii de timișoreni care l-au votat prima oară. Da, am vrut să nu mai scriu. Ca și cum a fost un coșmar în viața noastră, a timișorenilor de bună credință, ca și cum a fost un duh al răului, dar care s-a risipit.
Nu, nu s-a risipit! Ne ”obligă” să-l pomenim, să vorbim despre el, dar ne ”obligă” și să așteptăm reacțiile instituțiilor publice obligate în luminarea lucrurilor: DNA, parchetele locale, Justiția, în general. Fără compromisuri de genul: ”Mi-a angajat soțul la Poli” sau ”Dosarul este în sertar” și multe altele. Așa cum am mai scris, mai mulți procurori din DNA, Parchetul de pe lângă Judecătoria Timișoara sau din cadrul Curții de Apel Timișoara au fost cercetați disciplinar de organisme interne, de profil. Unii riscă să-și piardă pozițiile. Pentru ce? Au crezut că un muritor este…veșnic? Au crezut că ar putea acoperi nelegiuirile cuiva, prin alte nelegiuiri? Ce păcat că licențele obținute la o facultate de Drept din România sunt pătate cu mizerii…
Nicolae Robu ne-a lăsat pe noi, pe timișoreni, cu ”traista goală” cum ar formula un țăran bine ancorat în problemele telurice. Ne-a lăsat cu datorii uriașe, către Enel, dar nu numai. Către multe firme, unele mai mici, altele mai mari… A dictat după modelul lui, crezând că este lider. Nu. Nu a fost lider. A fost un fel de șef autocrat. Nici măcar lider autocrat, acela are accente originale de subordonare a celor din jur, face chiar artă din tușele sale autoritare, mai glumește. Dar Robu, din păcate, este doar robul propriilor sale dorințe. Și putințe. Intrigant! A făcut din PNL Timiș un ”centru” al conflictelor, al stărilor de crize permanente, în care oamenii nu doar că nu s-au mai înțeles între ei, au ajuns să se urască. Oameni de valoare ca Viorel Coifan, Marian Vasile, Ovidiu Drăgănescu (un pasionat al PNL), mulți medici, profesori universitari, au ajuns să stea pe marginea scenei politice, nu mai aveau ”loc” sau erau numiți ”abjecți”, ”indivizi”, ”penibili” și lista este fără sfârșit. Acum, cu tact, Alin Nica se străduiește să repare ”cariile mirositoare” ale unei guri prea mari.
Ce avem acum? Rușine, datorii, avem de corectat imaginea Timișoarei, strivită sub bocancii unei dictaturi în administrație, pentru care vom da socoteală.
Avem însă și șansa unei alte imagini, prin noul primar al Timișoarei, Dominic Fritz, cu aerul său senin, optimist, dar corect și riguros, așa vreau să cred, un aer potrivit unei ”perle a coroanei” cum a numit-o, recent, Mihail Neamțu.
Timișoara se va relansa, sunt sigură! Cred în asta și o fac prin logică și argumente. Până una, alta, Robu va trebui să dea socoteală!
