Acasă Cultura Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese...

Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese deschide programul cultural Timișoara 2023

DISTRIBUIȚI

Cultura, educația, arta, teatrul sunt opțiunile de viață care împing umanitatea înainte. Este o alegere pe care o face fiecare dintre noi, dar pe care o poate, și ar trebui să o facă societatea, în ansamblul ei.

Timișoara a ales să facă acest pas spre un viitor ancorat în sistemul de valori al culturii, al civilizației: în vara anului 2011, „niște oameni s-au adunat în jurul unei mese”, la invitația Teatrului Național, și, trecând peste orice diferențe de opinie, peste orice idiosincrazii, au hotărât împreună ca orașul să intre în cursa pentru titlul de Capitală Europeană. Era un obiectiv generos, vizionar care, în următorul deceniu, a construit în jurul său o familie, în toată complexitatea acestei noțiuni.

Zece ani mai târziu, în plină pandemie, dar cu visul Capitalei Europene a Culturii intact, publicul Teatrului Național din Timișoara avea prima sa întâlnire față în față cu Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese de Radu Iacoban, spectacol creat în exact acest context, în interiorul traseului Vocile orașului, parte din programul cultural Timișoara 2023 – Capitală Europeană a Culturii. Povestea acelor oameni… este o povestea unei familii de oriunde, de lângă noi, care, însă, reflectă multe din frământările oricărei comunități. Comunicarea – fie ea verbală sau non-verbală – stă la baza evoluției, a dezvoltării, iar spectacolul urmează, așa cum afirma și autorul său, un proces de improvizație în care dialogul sincer cu propriile dorințe, emoții, frici și speranțe reprezintă pilonul principal.

Este, prin urmare, un gest firesc ca Teatrul Național din Timișoara să marcheze deschiderea Capitalei Europene a Culturii – Timișoara 2023 cu o reprezentație de gală a spectacolului Povestea acelor oameni care într-o seară s-au adunat în jurul unei mese, pe textul și în regia lui Radu Iacoban.

Spectacolul este programat duminică, 19 februarie 2023, de la ora 19, la Sala Mare a Teatrului Național din Timișoara.

Acest spectacol extraordinar aduce pe scena Teatrului Național o distribuție de excepție – Claudia Ieremia, Ion Rizea, Romeo Ioan, Andrei Chifu, Flavia Giurgiu, Alina Ilea și Matei Chioariu, pentru rolul din acest spectacol, actorului Ion Rizea fiindu-i decernat premiul UNITER pentru cel mai bun actor în rol secundar.

Biletele pot fi achiziționate on-line pe www.tntm.ro și la Agenția de bilete „Mărășești”, str. Mărășești nr. 2, deschisă între orele 11 – 19, tel. 0256 201 117.

 

Comentarii

comentarii