Acasă Actualitate Preţ redus la băile turceşti din Budapesta, pentru cei care vin la...

Preţ redus la băile turceşti din Budapesta, pentru cei care vin la Festivalul de la Sziget

DISTRIBUIȚI

Festivalul de la Sziget ia startul în 10 august. Deşi existau îngrijorări că acest lucru nu se va mai întâmpla la fel ca înainte, datorită discuţiilor dintre organizatorii festivalului şi conducerea Budapestei, referitoare la chiria perimetrului unde se desfăşoară festivalul, evenimentul va fi tot acolo şi la fel de tare sau şi chiar mai tare decât în anii trecuţi. Ca şi în ultimii 18 ani, festivalul va aduce în faţă un program multicultural, chiar în inima capitalei Ungariei. Sunt nu mai puţin de 200 de programe în fiecare zi, fie că se cheamă concerte ale unor trupe renumite, pe mai multe scene din cadrul festivalului, fie că se cheamă teatru de stradă, petreceri şi multe alte întâmplări. Pe lângă acest program, festivalul va oferi un nou serviciu, care include şi posibilitatea folosirii transportului în comun din Budapesta şi posibilitatea de a vizita obiectivele culturale ale capitalei Ungariei, la preţ redus. Aici intră şi vizitarea faimoaselor băi turceşti din Budapesta. Aceste bilete de sezon pentru serviciile de mai sus vor fi disponibile la cei care vând bilete pentru Festivalul de la Sziget. Oricum, românii şi mai ales timişorenii sunt clienţi fideli ai acestui festival, care a adus în zonă nume sonore ale showbiz-ului mondial. Drumul până la Budapesta nu e lung, iar atracţiile capitalei ungare sunt nenumărate, festivalul de la Sziget fiind cireaşa de pe tort…

Comentarii

comentarii