Acasă Politica Președintele croat – în vizită la conaționalii săi din Caraș-Severin

Președintele croat – în vizită la conaționalii săi din Caraș-Severin

DISTRIBUIȚI

De mai multe zile, SPP-ul și autoritățile județene pregătesc vizita prezidențială, luând atente măsuri de securitate
Președintele Republicii Croate, Excelența Sa Ivo Josipovic, va sosi, marți, la Reșița, la orele prânzului, conducând o delegație oficială, care va fi întâmpinată în faţa sediului Palatului Administrativ de Sorin Frunzăverde, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, de Florin Silviu Hurduzeu, prefectul judeţului și de Mihai Stepanescu, primarul Municipiului Reşiţa, după cum ne-a informat Nicolae Verindeanu, șeful cancelariei prefectului.

După o scurtă plimbare prin Centrul Civic, înaltul oaspete va vizita Biserica Petru Iacob, mutată pe role în timpul regimului trecut, apoi va susține o scurtă declarație de presă în fața Sălii Polivalente din Reşiţa. Președintele se va deplasa apoi la Lupac, unde va fi întâmpinat de primarul Marian Vlasici şi de preotul romano-catolic, Marian Tincul, care va conduce delegația să viziteze Biserica Sfântul Apostol Matei. Urmează apoi Clocotici, acolo unde președintele croat va vizita, însoțit de preotul Petru Dobra, Biserica Sfânta Maria din localitate. La Clocotici va avea loc și un scurt moment folcloric. La Carașova, delegația croată va fi întâmpinată de Mihai Radan, primarul localității și de viceprimarul Petru Neagul. Președintele Ivo Josipovici se va adresa comunității croate și invitaților, după care și aici se va desfășura un scurt moment folcloric. Va urma apoi o vizită la sediul Uniunii Croaților, unde înaltul demnitar se va întâlni cu reprezentanții comunității croate.

 

Comentarii

comentarii