Acasă Actualitate Prefectul nu se mai roagă de consiliile locale

Prefectul nu se mai roagă de consiliile locale

DISTRIBUIȚI

Ori comunică hotărârile, ori dau explicaţii în instanţă!
Sunt câteva consilii locale din judeţul Timiş care cam uită să se întrunească, deşi sunt obligate să facă acest lucru o dată pe lună. Sau se întâlnesc, dar la prefectură nu ajunge nicio hotărâre de-a lor aşa cum ar trebui. În orice caz, legea e lege şi dacă nu se întâlnesc timp de două luni, prefectul poate cere dizolvarea respectivului consiliu local. Prefectul de Timiş Mircea Băcală a tot încercat cu vorba bună, dar nu prea a mers, aşa că acum trece la fapte. Dacă nu primeşte nicio hotărâre de la vreun consiliu local din judeţ, în termenul stabilit de lege, va considera că nu s-a întrunit, şi după trecerea termenului legal, va propune în instanţă dizolvarea lui. Atunci, dacă se trezesc din adormire consilierii, vor trebui să explice în instanţă de ce nu s-au întrunit sau, dacă s-au întâlnit, de ce nu au transmis hotărârile către prefectură.

“Vom vedea în instanţă”
Prefectul are şi exemple.  “Consiliul Local Saravale nu a putut să se întrunească, neexistând nicio hotărâre. În perioada ianuarie-aprilie s-a întâmplat din nou, în august-septembrie se întâmplă din nou – nu s-au întâlnit. Sunt îndeplinite condiţiile legale pentru a ataca în contensios. Dacă vom constatata că sunt îndeplinite condiţiile, vom dizolva Consiliul Local Saravale. Eu am încercat să salvez acea localitate. Într-un an s-au întâlnit de două ori, tot şedinţe extraordinare. Unii spun că primarul e de vină, primarul spune că consilierii nu se întâlnesc.Vom vedea în instanţă”, spune prefectul de Timiş Mircea Băcală.

Gata cu vorba bună! Dizolvare şi… instanţă!
În localităţile din mediul rural din Timiş sunt tot felul de frecuşuri între consilieri şi primar, consilieri şi secretar, secretar şi primar sau cine mai ştie câte combinaţii. Şi atunci ajung să nu se mai întrunească. “Am cerut serviciului juridic să facă un bilanţ al consiliilor locale, pentru că sunt convins că, în urma volumului mare de lucru pe care-l avem, ne pot scăpa câteva consilii locale. Am să renunţ la bunătatea mea prin a-i ruga şi a-i solicita să-mi comunice actele spre verificare şi control. Le vom solicita dizolvarea tuturor acestor consilii locale şi vor dovedi în instanţă că ei s-au întâlnit, că au adoptat hotărâri, pentru că ele nu-mi comunică. Am înţeles că această comportare a autorităţilor locale este foarte veche. Din acest moment, nu voi mai ruga luni de zile să-mi transmită documentele. Două luni consecutiv dacă nu mi-am primit documentele, înseamnă că nu s-au întrunit, cer dizolvare şi atunci vor trebui să demonstreze în instanţă”, spune prefectul de Timiş Mircea Băcală. Şedinţele de consiliu local se pot convoca prin dispoziţia primarului, chiar la propunerea consilierilor. Dar dacă consiliul poate fi dizolvat, pentru primarul care se află în această situaţie nu prea există sancţiuni….

Comentarii

comentarii