Acasă Actualitate Pregătire gratuită pentru Bacalaureat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

Pregătire gratuită pentru Bacalaureat la Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad

DISTRIBUIȚI

Universitatea „Aurel Vlaicu” din Arad oferă elevilor de clasa a XII-a șansa de a se pregăti suplimentar la matematică și limba și literatura română cu profesorii universității de stat.

Elevii cei care doresc să participe la cursurile de pregătire sunt așteptați în Complexul M al universității, situat în Micălaca, zona 300, strada Elena Drăgoi, nr.2-4,  începând cu luna aprilie, conform următorului program: pregătirea pentru limba română va avea loc  în fiecare vineri între orele 14-16 și sâmbătă între orele 9-11, iar pentru matematică, în fiecare miercuri între orele 18-20 și sâmbăta între orele 11-13. „Profesorii de la universitatea noastră au decis să vină în sprijinul elevilor de liceu pentru a-i ajuta la unul din cele mai importante examene, bacalaureatul. Susțin această inițiativă pentru că, în opinia mea, o instituție de învățământ superior, trebuie să fie un furnizor de educație. Mă bucur că putem  oferi, în mod gratuit,  acest ajutor absolvenților de clasa a XII-a și îi așteptăm la pregătire, la universitatea noastră”, a declarat rectorul UAV, prof. univ. dr.  Ramona Lile.

Comentarii

comentarii