Acasă Eveniment Premieră naţională la Institutul de Cardiologie Timişoara

Premieră naţională la Institutul de Cardiologie Timişoara

DISTRIBUIȚI

O echipă de medici condusă de prof. univ. dr. Sorin Pescariu, de la Institutul de Boli Cardiovasculare Timişoara, a reuşit, în data de 28 septembrie, o operaţie în premieră naţională. Unui copil de şase ani din Arad, care suferea de o boală congenitală cu risc major de moarte subită cardiacă, i-a fost plantat un defribilator cardioverter. Procedura este rară şi la marile spitale din lume pentru această vârstă, din cauza riscurilor care apar. Până micuţul a ajuns pe mâna specialiştilor de la institutul timişorean, de şase ori şi-a pierdut cunoştinţa şi existau şanse foarte mari să moară. La copii de sub cinci ani nu se prea pune endocavitar. Printr-o mică incizie între muşchii pectorali, aparatul a fost plasat în spaţiul delto-pectoral, iar sondele înăuntru. Rolul este de a resuscita automat inima, dacă se opreşte. Defibrilatorul, în valoare de 7.000 de euro, a fost finanţat de către institut. “Nu vrem să ne lăudăm, ci să arătăm că şi în România, astfel de proceduri, care şi în lume sunt relativ rare, sunt posibile. Nu trebuie să plecăm nici la Szeged, nici la Viena pe patologie cardiacă, ci se pot rezolva şi aici, în Timişoara, la Institutul de Cardiologie. În ciuda dificultăţilor materiale, reuşim să avem o dotare corespunzătoare”, a spus Pescariu. “În fiecare dimineaţă mulţumesc colectivului de la Institutul de Cardiologie, chiar dacă nu o exprim, că rămâne aici în ţară şi face performanţă europeană pe salarii de mizerie şi nu pleacă la spitalele din vest, unde ar avea de zece ori salarii mai mari”, a spus prof. univ. dr. Ştefan Drăgulescu, directorul medical. Dr. Marius Sintean, anestezistul, a precizat că, după o oră de la operaţie, copilul a mâncat, iar după două zile a fost externat refăcut.

Comentarii

comentarii