Acasă Actualitate Premieră la Timișoara! Evoluția serviciilor poștale, începând cu Dacia Traiană, până în...

Premieră la Timișoara! Evoluția serviciilor poștale, începând cu Dacia Traiană, până în zilele noastre

DISTRIBUIȚI

O inedită expoziție despre evoluția serviciilor poștale de-a lungul istoriei, începând cu Dacia Traiană, până în zilele noastre, va fi inaugurată, în premieră, la Centrul Multifuncțional Bastion, din subordinea CJ Timiș, marți, 29 octombrie, de la ora 18:00, în prezența colecționarului căruia i se datorează, dr. ec. Caius Lăzărescu.

Cu o experiență de 40 de ani în Poșta Română și cercetător pasionat, acesta va face o incursiune în istoria poștală și va prezenta pentru prima dată publicului momentele istorice importante.

Expoziția „Evoluția mijloacelor de transport și transmitere a mesajelor poștale” reprezintă un eveniment în premieră națională, care prezintă cronologic transformările unui domeniu de activitate deosebit de important.

De pildă, va fi prezentat modul în care era organizat transportul și cum se transmiteau depeșele și mesajele, începând cu Dacia Traiană și până în prezent.

Mijloacele de transport, din antichitate până azi, sunt prezentate prin machete. Astfel, sunt incluse atât reprezentări ale animalelor care au fost folosite la transportul mesajelor, cât și ale curierilor poștali.

Evoluția mijloacelor de transport va fi descrisă metodic, pentru fiecare cale de comunicație: terestră, maritimă și aeriană: de la primul poştalion și vestitor poştal călare, până la autovehicule, inclusiv primul vagon poştal; de la barca cu vâsle, până la corăbii; de la balon, până la primul avion.

Machetele mijloacelor de transport sunt copii fidele ale celor din epoca aparținătoare.

Vor fi expuse și machete și piese originale ale mijloacelor de transmitere: telegraf – macheta telegrafului optic și piese originale din telegraful Morse și Telex; telefonie și aparate telefonice originale: tip BL – baterie locală, tip BC – baterie centrală, centrala telefonică și primele telefoane cu disc (toate în stare de funcționare); radio: este prezentat primul aparat de radio Unirea cu lampă, termogenerator TGK de curent, cu petrol. Expoziția mai conține utilaje poștale vechi și de birotică, folosite în oficiile poștale.

Exponatele vor putea fi văzute, gratuit, în perioada 29 octombrie – 5 noiembrie 2019, de luni până sâmbătă, între orele 10 – 18.

Comentarii

comentarii