Timisoara

°C



Premiere bănăţene: Prima şcoală din România

manastirea%20morisena.JPGAşa cum vă promiteam ieri, după povestea primei mănăstiri din România, urmează să vorbim despre prima şcoală atestată documentar de pe întreg teritoriul României. Cele două premiere bănăţene sunt legate nu numai prin localizarea comună, ci şi printr-o relaţie de cauzalitate, aşa cum relatează istorici precum dr. Ioan Haţegan şi prof. Ioan Popovici. În anul 1002, la Cenad se înfiinţa prima mănăstire din România. D

upă 26 de ani, odată cu intrarea Banatului sub suzeranitate maghiară, locaşul era transformat într-o mănăstire de rit apusean. Cu această ocazie, în locul călugărilor de rit răsăritean, au fost aduşi alţi opt călugări care slujeau după noul rit impus. Unul dintre aceştia, magistrul Walter, a înfiinţat, în anul 1030, o şcoală pentru fii mai-marilor zonei, care funcţiona pe lângă mănăstire. Această şcoală, cu predare în limba latină, este prima şcoală atestată documentar de pe teritoriul de azi al României. Şcoala era frecventată de circa 30 de elevi care se pregăteau să devină canonici. Viitorii preoţi erau instruiţi şi întreţinuţi gratuit, nivelul învăţământului fiind limitat la citit, scris, socotit, cunoaşterea Bibliei, învăţarea pe de rost a Psalmilor, câteva noţiuni de doctrină canonică şi liturgică. Prin urmare, instrucţia era indisolubil legată de educaţia religioasă şi morală. Regimul de viaţă al elevilor care învăţau în această şcoală era foarte aspru, supravegherea era strictă şi permanentă, recreaţiile inexistente, iar pedepsele corporale frecvente. Cu timpul, numărul elevilor s-a mărit considerabil şi faima şcolii a depăşit graniţele Banatului. Pentru o pregătire academică superioară, tinerii bănăţeni se îndreptau spre universităţile apusene. Cei mai mulţi proveneau din Timişoara, urmaţi de cei din Cenad, Lipova, Caransebeş. Universităţile cele mai căutate de absolvenţii şcolii erau cele din Viena şi Cracovia. Şcoala din Cenad a fost distrusă în 1241 de Hoarda tătară a lui Bugeac şi, mai apoi, refăcută pentru a funcţiona ca o instituţie de nivel mediu în secolul al XIV-lea. Iată, aşadar, că bănăţenii se pot mândri cu o vechime a învăţământului de aproape 1000 de ani. Un domeniu care, de-a lungul timpului, a dus Banatul aproape de nivelul civilizaţiei occidentale.

 

Citiri: 1970

Comentarii (3)

...
Interesant articol, documetat si bine scris.
D-le Florin Puscas, nu vreau a fiu inteles gresit dar cand o sa nu mai preluam din mass-media scrisa si vorbita cuvinte gresit intelese si folosite ?
LOCATIE nu inseamna LOC(vezi DEX)
Scrieti : "Cele două premiere bănăţene sunt legate nu numai prin LOCATIA (s.n) comună,..." Corect este " nu numai prin LOCUL comun..."
iordanescu , 03 July 2010
da...
Multumesc pentru observatie! Da, acolo se dorea a fi localizare si a iesit locatie. Probabil de vina e si englezescul "location", pentru folosirea gresita a "locatiei". O sa ii rog pe cei care se ocupa de site sa corecteze.
F. Puscas , 03 July 2010 | url
...
Tot respectul pentru atitudine domnule Puscas.
iordanescu , 03 July 2010

Scrie un comentariu

mai mic | mai mare
security image
Scrie codul antispam

busy

SEMNEAZĂ PETIȚIA!

►Petiţie pentru îndepărtarea de la Timişoara a episcopului-vicar Paisie (cetăţeanul Ion Gheorghe) - uzurpatorul ÎPS Nicolae, Mitropolitul Banatului

 

S.C. HELP TRANS S.R.L.

Cu sediul in Oraviţa, str. Timişorii, nr.1., jud. Caraş Severin

ANGAJEAZĂ:

DULGHERI şi ZIDARI calificaţi pentru lucrări în construcţii

Oferim salarii atractive. La cerere, asigurăm cazare.

Telefoane de contact:

0255/571925; 0740098662; 

0744607924; 0720039629


Masaj
Masaj anticelulitic, terapeutic si de relaxare
tel: 0732 535 532

Clinica Tratament Hemoroizi

Tratament hemoroizi fara operatie
www.TamiClinic.ro

Si reclama ta poate sa fie aici!

 

 

belvedere

 

 

Toate categoriile