mall750x100

Istoria unităților spitalicești din Banat a început în prima jumătate a secolului al XVIII-lea. Ca multe alte etape pe scara modernizării, și apariția spitalelor este indisolubil legată de administrația austriacă și de diferite ordine religioase. O dovadă în plus că ocupanții de sorginte germană nu au fost doar piază rea pentru românii autohtoni, la fel cum nici religia nu a stat în calea progresului, ci, contrar ideilor secular-umaniste atât de populare în prezent, a fost un factor declanșator al acestuia. În anul 1726, la cererea unor funcționari din administrația locală, ordinul franciscanilor întemeiază la Timișoara „Asociaţia Fraţilor de Cruce ai Sfântului Ioan de Nepomuk”. Membrii asociației construiesc, între anii 1735 și 1737, primul spital din Timișoara și prima farmacie. În lucrarea „Timișoara, Mica Vienă de altă dată”, Else von Shuster descrie începuturile Spitalului Mizericordienilor (cunoscut și sub denumirea de „la popii negri”): „În ziua așezării pietrei de temelie (1735), mulțimea a pornit de la Biserica Franciscanilor, sub conducerea episcopului, spre statuia Sfântului Nepomuk din piața din fața primăriei vechi și de aici înspre terenul unde urma să se construiască spitalul, așezându-se o placă, din care reiese că era vorba de un act de caritate. Construcția a fost terminată în 1737, frații ordinului Sfântul Nepomuk hotărând să-l încredințeze fraților ordinului Mizericordienilor, șase frați ai acestui ordin venind la Timișoara dintr-o provincie germană cu vicarul lor, Paulinus Temel. În timpul epidemiei de ciumă (1738-1739), frații ordinului au îngrijit cu eroism și abnegație bolnavii, patru dintre ei căzând victime acestei boli necruțătoare la acea vreme.” Pe locul vechiului spital funcționeză azi clinica de oftalmologie. Premiera noastră se leagă, însă, de un alt spital, și anume primul spital orășenesc din România. Povestea lui începe de la primarul Peter Solderer, aflat în funcție între 1722 și 1742. Acesta a fost susținătorul ideii conform căreia timișorenii aveau nevoie de un spital în administrarea orașului. Ca locație pentru spital a fost aleasă vechea reședință a guvernatorului otoman, clădire cu un singur nivel, care fusese folosită pe post de harem. Prima atestare documentară a spitalului civic orășenesc datează din anul 1951. Însă, dintr-o listă a bolnavilor, s-a constatat că unitatea funcționa încă din anul 1745, ceea ce atestă premiera bănățeană, nu numai la nivel național, ci și la nivelul Imperiului Habsburgic (a fost construit cu 24 de ani înaintea Spitalului Universal din Viena și cu 35 de ani înaintea Spitalului din Budapesta). De la începuturile sale, spitalul orășenesc a fost destinat tratării cetățenilor bolnavi, localnici sau străini, cu precădere a săracilor. Azi, în vechea clădire de pe strada Mărășești funcționează clinicile de dermato-venerologie și radioterapie. Din păcate, în lipsa lucrărilor de consolidare, clădirea s-ar putea prăbuși chiar și la un cutremur de slabă magnitudine.