Cu binecuvântarea ÎPSS Ioan, mitropolitul Banatului, în această perioadă a Postului Crăciunului – Nașterea Domnului, în cadrul Protopopiatului Timișoara II, au fost derulate mai multe acțiuni social-filantropice pentru familiile cu mai mulți copii și persoanele vârstnice, aflate în diferite nevoi, dar și sprijin pentru preoții care slujesc în parohiile sărace cu un număr mic de credincioși.
Campania Bucuria de a dărui s-a derulat cu implicarea părintelui protopop Caius Andrașoni și a grupului de preoți format din preotul Voinea Ijeconi de la Parohia Timișoara Zona Soarelui Sud, preotul Mircea Toie de la Parohia Timișoara Calea Lugojului, preotul Ștefan Mareniuc de la Parohia Stamora Română, preotul Dorin Muntean de la Parohia Bazoșu Nou și preotul Eugen Jurcă de la Parohia Unip, care au pregătit daruri pentru copii, alimente și ajutoare financiare pentru familiile aflate în nevoi. A fost vizitată Școala Primară din localitatea Charlottenburg, filie a parohiei Buzad, unde elevii din satele acesteia învață simultan într-o singură clasă , iar părinții se descurcă greu. Treizeci de elevi ai acestei școli au pregătit un frumos program de colinde, sub îndrumarea doamnei director învățător Adina Seleșan, fiind apoi răsplătiți cu câte o iconiță și daruri de care s-au bucurat.
Următoarea vizită a fost în satele Bogda și Sintar, filii ale parohiei Comeat, unde au fost ajutate trei familii cu alimente și sprijin financiar, pentru a-și putea procura medicamente și lemne pentru încălzirea locuinței. În aceste localități nu există nici măcar un magazin, iar aprovizionarea cu alimente se face doar o singură dată pe săptămână și de aceea credincioșii care sunt singuri se descurcă foarte greu.
De asemenea, au fost ajutați și preoții Mihai Botiz de la parohia Buzad cu filia Charlotenburg și Gheorghe-Victor Dinu-Petru, de la parohia Comeat cu filiile Altringen, Bogda și Sintar.
Sâmbătă, 21 decembrie 2024, a fost vizitată o familie cu 13 copii, 3 băieți și 10 fete, din parohia Sacoșu Turcesc, care a fost ajutată cu alimente pentru Sfintele Sărbători și daruri pentru cei mici.
Această familie s-a bucurat și de ajutorul direct al Înaltpreasfințitului Părinte Mitropolit Ioan, care cu multă dragoste, s-a implicat în lucrările de extindere a casei și finalizare a acoperișului.
Această campanie social-filantropică la nivelul Protopopiatului Timisoara II va continua și în perioada următoare, pentru a veni în sprijinul familiilor de credincioși aflați în nevoi, însă vom fi alături și îi vom sprijini și pe frații preoți care slujesc în parohii cu un numar mic de familii și care de asemenea se descurcă tot mai greu.