Acasă Editorial Presa italiană, în grevă

Presa italiană, în grevă

343
DISTRIBUIȚI

Într-una dintre cele mai renumite democraţii  din Europa, în Italia, presa  revendică drepturi şi libertăţi incredibile, ca într-o perioadă de tranziţie  dintr-o normă în alta a expresivităţii jurnalistice. Despre ce este vorba? Legea referitoare la  anumite  posibile îngrădiri aplicate demersului jurnalistic, în Italia, de către  actuala Putere, a creat reacţii adverse. Îngrădirile se referă la interzicerea  publicării  stenogramelor şi la interzicerea înregistrării convorbirilor telefonice (fără acceptul  celui înregistrat) şi publicarea lor. Personal,  deşi  am militat încă din anii ‘90 pentru libertatea de exprimare, am  fost lezată de câteva ori  de comportamente „etice şi deontologice” din partea unor angajaţi în presă, care numai jurnalişti  nu ar putea fi numiţi, exact din acest punct de vedere: înregistrarea convorbirii telefonice cu terţi, apoi difuzarea ei pe anumite site-uri sau în alte sisteme. Nu este normal ca o convorbire telefonică privată să fie înregistrată şi difuzată, tot aşa cum nu este normal  să ajungem să ne hrănim din  detaliile  vieţii private ale unor persoane, care nici  măcar nu sunt persoane publice. Nu trăiesc din bugetul public. Limita libertăţii de exprimare se desenează acolo unde începe constituţia unei  ţări democrate. Constituţia României prevede clar  neimixtiunea în viaţa privată, ca şi interzicerea interceptărilor telefonice, fără acordul justiţiei. Desigur, toate scenariile  sunt discutabile, ca şi spaima jurnaliştilor din Italia că această lege, dacă va fi votată,  ar interzice total jurnaliştilor să mai înregistreze  discuţii sau interviuri, în interesul  informaţiilor publice. Presa italiană scrie despre „Il senso del silenzio” (Sensul liniştii), ca şi despre lipsa  de sens a încălcării legii organice. Legea organică în România, însă,  susţine exact dreptul de a beneficia, ca persoană, de protejarea în faţa imixtiunii agresive  în viaţa privată, în numele libertăţii de exprimare.  Libertatea, ca şi apanaj al democraţiei, era etichetată a fi…”rea” în accepţiunea filozofilor greci, libertatea, în acest caz, fiind, de fapt, acea componentă anarhică  a ceea ce s-ar putea numi libertate. Pe  mâna cui e libertatea? De multe  ori,  mai ales în vremea studenţiei, pe când scriam la  un  foarte bun ziar pentru studenţi, „Forum studenţesc”, la Timişoara, ne doream atât de mult libertatea de exprimare, încât, setoşi, găseam  cele mai  sclipitoare artificii  de limbă, cele mai inspirate metafore, cele mai ingenioase figuri de stil. Acum limba s-a abrutizat de la „prea multă liberate”. Oameni  cu pretenţia de a fi mari specialişti în lingvistică folosesc cele mai josnice   expresii, în numele libertăţii de exprimare, cele mai triviale „scăpări” de limbă,  pentru a fi originali. Jalea mare a presei este lipsa de caracter a unor angajaţi din media, ca şi cum în presă nu ar trebui să lucreze persoane care să aibă, în primul rând, o mare doză de omenie. Gramatica este doar un pretext de a înşira fraze. Restul ar trebui să fie omenie. Cum aceasta  este în criză, se mai naşte câte un Berlusconi, cu păcatele lui cu tot, pentru a ne aminti:  libertatea este pentru cei liberi în interiorul  sufletului lor, nu pentru frustraţi!

Comentarii

comentarii