Maxagro este unul din cei mai importanți operatori agricoli din România și printre cei mai mari companii agricole cu capital privat din Uniunea Europeană, cu peste 12.000 de hectare cultivate în vestul țării de grâu, rapiţă și porumb.
Maxagro este o afacere de familie, fondată de frații Ianco și Ioji Zifceak, care a început cu doar 5 hectare și, pas cu pas, a creat un sistem performant considerat un model de dezvoltare eficient, sănătos și sustenabil. În 2023, grupul a aniversat 30 de ani de activitate și povestea continuă. De asemenea, grupul mai deține și aproape 2.500 de veci de lapte.
Domnule Ianco Zifceak, care au fost provocările anului 2023 – 2024 pentru Maxagro?
Marea provocare a fost să faci producție în condițiile extreme de secetă care au fost anul acesta. Avem noroc că deținem și o suprafață irigată, la porumb de 300 de ha unde am obținut o producție de 6 și 7 t în plus.
Evident că seceta a fost extraordinar de grea, de aceea am aplicat lucrări minime pentru a menține apa în pământ și o fertilizare echilibrată. Știm că fertilizanții sunt foarte buni, doar aplicați în condiții optime.
Când e secetă trebuie un pic să reduci aportul de azot pentru a proteja plantele. Noi așa am procedat și a fost bine am reușit să facem producție.
Cum v-ați descurcat cu piața de cereale?
În ceea ce privește piața și vânzările, anul acesta, prețurile au fost foarte mici. Am încercat să nu vindem, să așteptăm ca prețurile să crească. Totuși rapița și orzul le-am dat, dar grâul și porumbul le-am păstrat. Vom valorifica și floarea soarelui care are un preț bun. Restul nu o să vindem.
Cât ar trebui să crească aceste prețuri la cereale?
Prețul la grâu nu ar trebui să coboare sub 1 leu kilogramul. Acum e 80 de bani – 85 de bani. Sunt convins că va crește. La porumb ar trebui să crească tot la un leu. Vorbim de grâu și porumb furajer nu de grâu de panificație.
Kilogramul la grâul de panificație ar trebuie să fie 1,20 lei. Acesta este un preț corect pentru a ne acooperi costurile de anul acesta, fiindcă a crescut prețul la îngrășăminte, la semințe și la combustibil, iar la cereale stagnează de cinci ani de zile.
Cum au mers culturile de porumb și floarea soarelui, în acest an?
A fost dificil. Floarea-soarelui este mai rezistentă la secetă și am reușit să obținem producții destul de bune. Floarea nu a avut așa mari probleme.
În schimb cu porumbul a fost greu, dar l-am salvat prin aplicarea tehnologiilor adecvate, prin fertilizări și printr-o pregătire a terenului bună pentru păstrarea apei în sol.
A plouat foarte bine până în luna iunie, dar în iulie – august, nu au mai căzut precipitații. Două luni de zile nu am mai fost ploaie.
La porumb am folosit îngrășăminte foliare, am venit cu fertilizanți pentru a ajuta planta și să treacă prin criza de secetă. Am mai dat cu îngrășăminte care protejează cultura pe perioada secetei.
Ce pregătiți pentru campania de toamnă?
Am semănat 3.000 de ha de rapiță. Avem pregătite peste 2.000 de ha pentru grâu, pe care îl semănăm, în perioada optimă. Am recoltat floarea soarelui și porumbul. La floare, am obținut 3.500 de tone la ha, iar la porumbul neirigat, aproape 7 t la ha. La cel irigat, 6 tone în plus.
Ce soluții aplicați la Maxagro în lupta cu seceta?
Pe terenurile fermei Maxagro, în scopul păstrării apei în sol, noi aplicăm tehnologii adaptate condițiilor pedoclimatice din fiecare an.
În primul rând, urmărim să facem lucrări minime de pregătire a solului, cât mai puține treceri cu utilajele pentru a avea și un consum de motorină cât mai mic.
Atunci putem înregistra și un cost mai mic pe hectar, iar apa nu se va mai evapora în condițiile grele de secetă, care vedem că se repetă tot mai des în ultimii ani. Este foarte important să păstrăm apa în sol prin lucrări cât mai puține, iar noi asta facem la Maxagro.
De obicei, care sunt etapele pe care le urmați?
După recoltat, obligatoriu, facem o dezmirștire cu un disc ușor, ca să încorporăm resturile vegetale la o adâncime de 35 cm în sol.
Lăsam semințele scăpate să încolțească și să crească, mai apar și buruieni, astfel, protejează solul de arșiță, de razele puternice ale soarelui de iulie și august, dar și de vânturi.
Astfel, se păstrează și apa în sol. Pregătim terenul pentru un semănat cu Tigerul sau cu un alt utilaj care face două trei lucrări într-o singură trecere. Cu cât faci mai puține trecere, cu atât apa se va evapora mai puțin.
Dacă ai nevoie de o pregătire mai adâncă, bagi un utilaj care are două discuri de pregătit, două rânduri de scarificatoare și tăvălugi în spate să închidă lucrarea și să blocheze apa în sol.
După toate aceste lucrări, ce urmează?
Venim cu fertilizanți. De exemplu, anul acesta, Timac Agro a avut o ofertă foarte bună de îngrășăminte solide pe care le-am utilizat și au ajutat mult plantele în lupta cu seceta.
În funcție de ph-ul solului și de analizele pe care le obținem pe fiecare parcelă, folosim mai multe tipuri de îngrășăminte cu azot, fosfor, potasiu și microelemente după care venim cu o erbicidare.
Cum procedați cu regina culturilor, rapița?
Anul acesta, toată rapița a fost semănată în perioada optimă, până la sfârșitul lunii august. În septembrie, au venit ploile și vom avea o răsărire uniformă.
Am început din 23 august, iar până la sfârșitul lunii am semănat toată rapița. Noi semănăm când e secetă mai la suprafață, în praf să spunem.
Sămânța stă în teren. Neavând umiditatea, nu încolțește, iar la prima ploaie are loc o răsărire uniformă. Încolțește toată odată. Gândiți-vă ce înseamnă că de obicei mulți fermieri așteaptă ploile, ca să însămânțeze.
Asta înseamnă că vor avea o întârziere de o săptămână chiar două. Noi avem pregătit totul. E adevărat că semănăm puțin mai la suprafață, la 2 cm, dar și răsărirea va fi și mai ușoară, la prima ploaie.
În general, cât investește Maxagro într-un hectar?
Noi investim undeva la 1.000 de euro, dar depinde ce tehnologie folosești. 1.000 de euro înseamnă 5.000 de lei. Ca să obții, să zicem 1.000 de lei, ar trebui să investești 600 lei, ca să nu lucrezi degeaba. Să ai un venit.