Acasă Economic Preţul proprietăţilor rezidenţiale la nivel naţional a scăzut moderat

Preţul proprietăţilor rezidenţiale la nivel naţional a scăzut moderat

DISTRIBUIȚI

Eurobank Property Services (EPS) a lansat cea mai nouă ediție a Indicelui Proprietăţilor Rezidenţiale pentru piaţa din România, acoperind dezvoltările din al doilea trimestru al anului 2013. Indicele Proprietăţilor Rezidenţiale EPS include evoluția istorică începând cu 2005 şi până în prezent.

Indicele Proprietăţilor Rezidenţiale EPS a înregistrat o uşoară creştere și în cursul celui de-al doilea trimestru, similară cu cea din primul trimestru al anului 2013, sporind posibilitatea unui trend pozitiv temporar la nivel naţional, deşi este posibil ca această evoluție din prima jumătate a anului să fi fost cauzată de fluctuaţii sezoniere. Se pare că micile fluctuaţii continuă în jurul acestei creșteri a nivelului preţului ce a fost sugerată de index începând cu mijlocul anului 2011.
Diferitele componente ale indexului naţional variază, în anumite zone geografice prezentând creşteri de preţuri în vreme ce în altele s-au înregistrat scăderi pe parcursul trimestrului. Pe perioada ultimului an, începând cu cel de-al doilea trimestru al lui 2012, indexul preţului la nivel naţional a scăzut moderat cu o medie de -1,5%. Pe perioada ultimilor 5 ani, începând cu momentul de vârf al pieţei înregistrat la mijlocul anului 2008, preţurile pentru proprietăţile rezidenţiale din România au înregistrat o scădere medie anuală de -9,2%, rezultând astfel o scădere a preţurilor la locuinţe în România cu -38.3%. Preţurile în Bucureşti Centru s-au redus în acest trimestru cu -4,8%, continuând scăderile similare din perioada anterioară. Pe de altă parte, preţurile în Bucureşti Periferie au crescut cu 4,4%, contribuind la o stabilizare la nivelul întregului an, cu o scădere marginală de -0,7% pe perioada ce a început din al doilea trimestru al anului trecut. Preţurile în judeţul Ilfov au continuat să scadă, înregistrând o reducere cu -8%, pe durata ultimelor patru trimestre.
Dunăre & Mare şi Muntenia conduc în clasamentul creşterilor de preţ la nivelul diviziilor, cu creşteri de 6,5% şi, respectiv, de 5,2%. În mod impresionant, Sud, Vest şi Moldova sunt diviziile ce au continuat să înregistreze creşteri ale preţurilor proprietăţilor rezidenţiale pentru al doilea trimestru la rând, păstrând poziţiile de top în clasamentul creşterii preţurilor în ultimul an comparativ cu celelalte divizii, cu 4,5%, 2,7% şi, respectiv, -0,2%. Moldova rămâne divizia cu cea mai mică rată medie de scădere în ultimii cinci ani la nivel național, de -5% pe an sau cu o reducere totală a preţurilor cu -22,5% de la momentul de vârf al pieţei înregistrat la mijlocul anului 2008, până în prezent.

Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara ocupă poziţiile de top

La nivelul marilor orașe din România, Galaţi şi Ploieşti prezintă cele mai mari creşteri trimestriale, fiind cel mai probabil afectate şi de rata de eroare statistică, deoarece performanţele din ultimul an şi pe perioada ultimilor 5 ani ale acestor două oraşe sunt negative şi nu reprezintă performanţe deosebite în cadrul grupului marilor oraşe cuprinse în indexul EPS. Însă, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara ocupă poziţiile de top cu o combinaţie de creştere trimestrială şi în ultimul an, toate cifrele aferente variind în intervalul sustenabil dintre +2,4% şi +6,5%. În topul privind rezultatele pe termen scurt şi mediu, Iaşi înregistrează cel mai bun rezultat în ultimii 5 ani, cu o rată de scădere a preţurilor de la momentul de vârf al pieţei de -6,2% în medie pe an (cu o scădere totală pe 5 ani de -27,2%), acesta fiind urmat de Galaţi, cu o scădere anuală de -8,4% sau o scădere totală de -35,6%. Restul marilor oraşe din România au înregistrat o scădere mai abruptă a preţurilor medii pentru proprietăţi rezidenţiale în ultimii 5 ani.

Variația preţurilor apartamentelor în Bucureşti pare să se afle sub medie

Variația preţurilor apartamentelor în Bucureşti pare să se afle sub medie, iar preţurile caselor în capitală par să fie în topul creşterilor de preţuri în ultimul trimestru. În mod similar, prevalenţa caselor asupra apartamentelor este sugerată şi de indicii de la nivel naţional în ultimul trimestru. În Bucureşti, proprietăţile noi au înregistrat o rată de creştere mai mare decât cele vechi. La nivel naţional, proprietăţile vechi au depăşit ca performanţă unităţile noi în ultimul trimestru, înregistrând creşteri de preţuri, pe când cele noi au înregistrat scăderi de preţuri. Deşi rezultatele pentru ultimul trimestru sunt mixte, creşterea la nivel naţional din cel de-al doilea trimestru poate reprezenta un semn de cristalizare a tendinţei către un trend sustenabil. La nivelul capitalei, București Centru suferă o corecţie a rezultatelor bune înregistrate în 2012, iar pentru Bucureşti Periferie este exact situația inversă, acesta înregistrând o minimizare a scăderilor din trimestrele anterioare. În general, Bucureştiul se află încă pe o pantă descendentă în comparaţie cu 2012; însă, există semne pozitive că scăderea poate fi recuperată până la sfârşitul anului.
Eurobank Property Services S.A. este o subsidiară a grupului Eurobank. Înfiinţată în iunie 2005, drept un centru de servicii integrate, compania oferă soluţii complete pentru domeniul imobiliar. Eurobank Property Services S.A. a dezvoltat o vastă reţea pe teritoriul României, coordonată din sediul central situat in Bucureşti. Eurobank Property Services S.A. a reuşit să-şi menţină poziţia competitivă în rândul celor mai importante companii imobiliare din România, prin dezvoltarea unui portofoliu important de clienţi, care include bănci, Bancpost fiind principalul client, dar si instituţii publice, fonduri imobiliare, investitori străini, companii locale de dezvoltare imobiliară şi alte companii private.

Comentarii

comentarii