Acasă Actualitate Prichindeii au plantat arbori în “Luna pădurii”

Prichindeii au plantat arbori în “Luna pădurii”

DISTRIBUIȚI

Îl cheamă Denis şi a venit să planteze un copac. Un copac care să crească odată cu el. Câţiva copii de la grădiniţa UMT au plantat copaci  în curtea Liceului Silvic, ajutaţi de elevii mai mari de la această şcoală. Totuşi, cei mici vor veni periodic să aibă grijă de copaci, pentru că ei i-au plantat acolo şi trebuie să crească împreună. Acţiunea a fost organizată de Primăria Municipiului Timişoara, prin Direcţia de Mediu,  împreună cu Grupul Şcolar Silvic şi în colaborare cu Universitatea de Ştiinţe Agricole şi Medicină Veterinară a Banatului, prin Facultatea de Horticultură şi Silvicultură, cu ocazia ,,Lunii Pădurii”. Mai precis, o acţiune de educaţie ecologică şi plantare de arbori ce are ca obiectiv conştientizarea tinerei generaţii  că omul este dependent de natură şi nu poate trăi în afara ei, iar în acest sens, fiecare membru al societăţii, indiferent de vârstă, trebuie să-şi aducă aportul la protejarea şi conservarea mediului înconjurător. Prichindeii au început de mici să aibă grijă de natură, un lucru care îi va ajuta în viaţă şi care le va susţine permanent respectul faţă de natură.

Comentarii

comentarii