Acasă Actualitate Prietena noastră merită să trăiască!

Prietena noastră merită să trăiască!

DISTRIBUIȚI

Daniela Dobromir (foto)este o tânără de 24 de ani, frumoasă, inteligentă… şi încă plină de viaţă. Dana, cum îi spun apropiaţii, este o fire veselă, optimistă, altruistă şi sociabilă, dovada fiind nenumăraţii prieteni care o iubesc, o apreciază şi care îi sunt alături acum, când are mai multă nevoie decât oricând, pentru că Dana suferă de cancer limfatic de tip Hodgkin. „În august 2009, Dana află că suferă de cancer limfatic în fază foarte avansată, deşi analizele şi investigaţiile medicale anterioare nu au indicat vreo boală. Cu o impresionantă tărie de caracter, Dana şi-a căutat o clinică în străinătate, unde putea să ceară ajutorul care fusese de negăsit în România. A găsit tocmai ce era nevoie în Bonn, în Germania, la o clinică de oncologie, unde medicii au tratat-o cu responsabilitate, devotament şi compasiune. Au urmat luni de suferinţă, de grele încercări, fizice, dar mai ales sufleteşti. Un adevărat maraton înspre finalul fiecărei zile, dar mai mult, un maraton înspre un deznodământ fericit al unei poveşti tragice”, povestesc prietenii Danei. Limfomul Hodgkin este o formă de cancer a sistemului limfatic. În această boală, celulele sistemului limfatic se divid anormal şi se răspândesc în afara acestuia. Pe măsura ce boala progresează afectează capacitatea corpului de a lupta împotriva infecţiilor. Deşi boala Danei este în regres, ea are nevoie, în continuare, de bani pentru a plăti costurile internării şi ale tratamentului la o clinică din Germania. De aceea, s-a constituit Echipa 4 Life, alcătuită din studenţii Facultăţii de Ştiinţe Politice, Filosofie şi Ştiinţe ale Comunicării, Master anul II, din cadrul Universităţii de Vest. Ei organizează marţi, 19 ianuarie, la ora 19, un eveniment caritabil – „Maraton pentru viaţă”, în scopul strângerii de fonduri pentru colega lor de facultate. Evenimentul va avea loc în Bunker Underground bar (incinta Bierhaus), str. Emanoil Ungureanu nr.15. „La eveniment, sunt invitaţi toţi cei care doresc să pornească maratonul pentru viaţă alături de Daniela. Întâlnirea va fi  plină de optimism şi de viaţă, cea pe care ne-o dorim cu toţii s-o trăim. Vor fi muzică de calitate, poezie, numeroase surprize şi multă bună dispoziţie”, declară membrii Echipei 4Life, în comunicatul lor de presă. Pentru mai multe informaţii legate de situaţia Danielei, puteţi accesa site-ul acesteia www.danadobromir.com, iar pentru informaţii legate de eveniment, precum şi pentru confirmarea participării, puteţi contacta echipa organizatoare, persoană de contact: Bianca Tulei, tel 0766244250. De asemenea, familia a deschis un cont: BRD – Sucursala Reşiţa, RON: RO 55 BRDE 110 SV 2073 3011 100, EURO: RO 02 BRDE 110 SV 2073 3101 100, Cod SWIFT: BRDEROBU, titular: Dobromir Daniela.

Comentarii

comentarii