Acasă Actualitate Prietenia dintre România și Norvegia trece pe la Universitatea Politehnica Timișoara

Prietenia dintre România și Norvegia trece pe la Universitatea Politehnica Timișoara

DISTRIBUIȚI

În cadrul unei iniţiative de colaborare bilaterală între Universitatea Politehnica Timişoara (UPT) şi The College for Green Development  (HGUt) din Norvegia, profesorii Johan Barstad şi Rhys Evans au efectuat o  vizită la  Universitatea Politehnica Timişoara.

Aici ei au creat un grup de lucru interdisciplinar, din care face parte și viceprimarul Tabără și Ilie Sârbu, președintele Asociației Salvați Patrimoniul Timișoarei, cu scopul de a identifica teme comune pentru colaborări viitoare și dezvoltarea de proiecte în parteneriat.

Pornind de la un curs de inovaţie pe care cei doi profesori  îl predau la universitatea din Norvegia, s-a urmărit dezvoltarea relaţiilor între instituţii din România şi din Norvegia prin întâlniri interdisciplinare.

Astfel, cadre didactice şi studenţi UPT, persoane din asociaţii culturale, reprezentanţi ai municipalităţii,  anteprenori, psihologi, consilieri de dezvoltare personală, au fost invitaţi să participe la discuţii şi dezbateri din domenii precum anteprenoriatul social inovativ,  patrimoniu cultural, dezvoltare personală, dezvoltare comunitară, Timișoara – capitală europeană a culturii.

Finanţarea costurilor legate de deplasarea celor două cadre didactice norvegiene s-a realizat prin Programul de Educaţie, Burse, Ucenicie şi Antrepernoriatul Tinerilor (“Education, Scholarships, Apprenticeships and Youth Entrepreneurship “), finanţat prin mecanismul financiar al SEE (2014-2021).

Astfel de vizite reciproce pot continua, iar studenţii şi cadrele didactice din UPT  pot efectua și chiar sunt încurajați să aplice pentru mobilităţi de studii, practică, predare sau formare la HGUt,  existând posibilitatea ca acestea să fie finanţate prin proiectele SEE de mobilităţi. Detalii privind tipurile de mobilități pot fi găsite la adresa: http://upt.ro/international/pagina.php?id=167&lb=ro.

 

 

 

Comentarii

comentarii