Peste 60 de copii din comuna Dumbrăvița frecventează, din acest an școlar, creșa din localitate, într-o clădire nouă și modernă.
Administrația locală din Dumbrăvița a finalizat proiectul pentru prima creșă care s-a ridicat în localitate. Aceasta se află în zona centrală, în imediata vecinătate a grădiniței și a școlii. Investiția are o valoare de 7.935.412,72 lei, din care 2.233.834,93 lei provin din Programul Operațional Regional 2014-2020, Axa prioritară 10, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale, iar 5.701.577,79 lei din bugetul local.
„Populația Dumbrăviței crește de la un an la altul, avem tot mai multe familii tinere. Școala înregistrează o explozie a cererilor, atât pentru creșă, grădiniță, cât și pentru clasele primare. Era absolut necesară această creșă și mă bucur că am reușit să trecem cu bine peste toate problemele de pe parcurs și să o inaugurăm la începutul acestui an școlar.”, spune Horia Bugarin, primarul comunei Dumbrăvița.
Creșa respectă toate normativele de dotare pentru serviciile de educație timpurie a copilului. Este utilată cu mobilier special pentru copii mici, materiale pentru stimularea dezvoltării globale a copilului, jocuri pentru dezvoltarea motricității fine, senzorio-motorie, materiale pentru activități didactice, echipamente, instrumente și jucării. Creșa are băi complet dotate și sigure, spații pentru odihnă și o sală de mese. Părinții îi aduc pe cei mici de la ora 8 dimineața și îi pot lăsa până la ora 17, în siguranță, nu doar pentru îngrijire, ci și pentru educație.
„Am avut grijă ca, în interior, copiilor să nu le lipsească nimic din ce este necesar educației lor. Toate spațiile respectă cerințele specifice, avem sală de mese și fiecare grupă beneficiază de câte un modul cu o încăpere pentru joacă, una de dormit și o toaletă. În completă siguranță, copiii pot petrece timp și în curte, unde avem mai multe locuri de joacă și urmează să mai amenajăm o latură cu alte echipamente de joacă, spațiu verde și o parcare pentru părinți.”, a declarat Adrian Nicola, directorul Școlii Gimnaziale din Dumbrăvița.
La Dumbrăvița, investițiile în educație continuă. Acestea reprezintă o pondere considerabilă în bugetul local, ridicându-se la peste 28 de milioane de lei în ultimii 3 ani. În același sector de investiții publice se află și noua școală dedicată elevilor din comună, pentru care, în următoarele săptămâni, va fi realizată recepția. Imobilul edificat are un regim de înălțime parter plus două etaje. Investiția este realizată prin POR 2014-2020, Axa prioritară 10, Îmbunătățirea infrastructurii educaționale. În cele opt săli de clasă, școala va acomoda 200 de copii. Unitatea de învățământ are trei laboratoare, bibliotecă și un bazin de înot.
„Investim în educația generațiilor viitoare. Avem în lucru proiectul tehnic al unei noi școli, pentru care am solicitat finanțare prin PNRR, Planul Național de Redresare și Reziliență, Componenta C15 – Educație. Este prima școală situată în afara zonei centrale a localității, o clădire verde, care respectă standardele NZEB+, are 13 clase, 5 de învățământ primar și 8 gimnaziale, 3 laboratoare, cantină, bibliotecă și o sală multifuncțională. În imediata ei vecinătate, ridicăm și o nouă grădiniță cu 4 module, pe care o finanțăm anul viitor din bugetul local. Luând în considerare creșterea demografică accentuată, cu o populație tânără tot mai numeroasă, avem în vedere construirea a încă unei școli, a unei creșe și, de ce nu, a primului liceu din comună.”, a mai declarat primarul Horia Bugarin.