Acasă Sport Prima ediţie a concursului internaţional de atletism Cupa DKMT-Prietenia

Prima ediţie a concursului internaţional de atletism Cupa DKMT-Prietenia

DISTRIBUIȚI

28-29 mai la Timişoara:
Crosul Olimpic DKMT va avea loc în 29 mai, cu start din Piaţa Huniade

Deşi antrenorii spuneau, nu demult, că nu de puţime ori duc lipsă de condiţii la anumite discipline sportive, iată că în Timişoara se desfăşoară un nou concurs de atletism destinat juniorilor. În perioada 28-29 mai va avea loc prima ediţie a concursului internaţional de atletism Cupa DKMT-Prietenia şi Crosul Olimpic DKMT. La ediţia din acest an vor lua parte copii categoria I şi juniori categoria III, născuţi în 1998 şi 1999, respectiv 1996 şi 1997. De asemenea, concursul se adresează şi copiilor şi tinerilor cu dizabilităţi motorii, de ordin fizic şi psihic pentru care se organizează două probe de pistă şi una de cros.

Crosul are o lungime de 2,7 km
Concursul de atletism se va desfăşura pe parcursul a două zile. În prima zi, 28 mai, va avea loc Cupa DKMT Prietenia, localizată la stadionul „Politehnica” Timişoara, la care vor lua parte copii şi juniori atât din judeţele Euroregiunii, cât şi din provincia italiană Udine. Cupa DKMT Prietenia va debuta la ora 9.00, cu o festivitate de deschidere, iar la ora 14.00 este preconizată premierea copiilor şi tinerilor atleţi, cărora le vor fi acordate cupe, diplome şi medalii. În 29 mai va avea loc cel de-al doilea eveniment al concursului de atletism, şi anume: Crosul Olimpic DKMT, al cărui start va fi dat la ora 10.00, din centrul Timişoarei, Piaţa Iancu Huniade. Crosul are o lungime de 2,7 km şi următorul traseu: Piaţa Iancu Huniade – Str. Michelangelo – B-dul Vasile Pârvan – Splaiul Tudor Vladimiresu – Podul Traian – Piaţa Victoriei. În programul evenimentului din 29 mai este cuprins, cu începere de la ora 10.30, în faţa Operei din Timişoara, un spectacol folcloric multicultural, iar de la ora 12.00, festivitatea de premiere a câştigătorilor. Acţiunea este organizată de Consiliul Judeţean Timiş, în parteneriat cu Federaţia Română de Atletism, Universitatea Politehnică Timişoara, Academia Olimpică Română – filiala judeţului Timiş, Consiliul Judeţean Arad, Consiliul Judeţean Caraş-Severin, Inspectoratul Şcolar al Judeţului Timiş, Liceul cu Program Sportiv „Banatul” Timişoara, Clubul Sportiv Şcolar Lugoj şi direcţiile de sport şi asociaţiile de atletism din judeţele Timiş, Caraş-Severin şi Arad.

 

Comentarii

comentarii