Acasă Actualitate Prima mașină complet autonomă care circulă în Timișoara

Prima mașină complet autonomă care circulă în Timișoara

DISTRIBUIȚI

În premieră, în Timișoara a fost adusă o mașină prototip complet autonomă cu care au fost organizate, în Piața Unirii, tururi demonstrative. Vehiculul electric a fost dezvoltat de Continental în colaborare cu Easy Mile.

“Avem o mașină care se conduce singură, fără șofer, fără volan, care poate să transporte oameni. Mașina merge singură pe un traseu care este dinainte programat. Se oprește dacă apar obstacole, merge apoi mai departe, se comport în trafic ca o mașină normal. Avem deja 180 de asemenea mașini în lume, care circulă. Vrem să inițiem discuții pentru a vedea unde se poate folosi așa o mașină. Vrem să aducem la Timișoara încă o premieră pentru România, să fie primul oraș unde circulă mașini autonome”, a declarat Christian von Albrichsfeld, general manager Continental Automotive România.

Easy Mile este un vehicul cu o capacitate de zece locuri (șase pe scaune) și poate să meargă cu o viteză maxim de 30 de kilometri pe oră.

“Avem o grămadă se senzori pe mașină, unele merg pe radar, altele pe cameră. Acești senzori sunt capabili să înțeleagă ce se întâmplă în jurul mașinii. Avem un oraș mai mic în Germania, cu străzi mai puține, unde astfel de mașini fac parte din sistemul de transport public. Mai avem asemenea mașini folosite la transferul de persoane din parcarea unui aeroport până la terminal, de asemenea există și la un spital. O asemenea mașină costă cam 150.000 de euro, dar trebuie spus că nu se produc în serie”, a mai spus Christian von Albrichsfeld.

“Timișoara este un oraș inteligent și va fi un oraș și mai inteligent. Mă bucură că aveam această premieră, primul vehicul autonom care circulă în România, dar cum vedeți este un spațiu delimitat fiindcă nu există legislație necesară. Ar trebui să ne ambiționăm cu toții, toate instituțiile, firmele private, universitățile, administrația locală să avem primul <shuttle> de transport public autonom. Următorul pas ar fi să alegem o rută posibilă, poate doar un kilometri, doi, să circule o mașină autonomă. Știu că la Cluj, un proiect asemănător a eșuat tocmai pentru că nu există legislație aferentă. Dar avem nevoie de astfel de soluții”, a declarat primarul Dominic Fritz.

Compania Continental Automotive a organizat, joi, 23 iunie, la Sala Barocă din Piața Unirii o dezbatere care despre dezvoltarea unor strategii de mobilitate urbană, colaborare între instituții și companii în direcţia punerii în aplicare a tehnologiilor inovative care conduc la dezvoltarea armonioasă, în mod sustenabil, a unui oraș inteligent, a unei regiuni smart.

Vestea bună este că Uniunea Europeană va finanța foarte multe proiecte de mobilitate verde și smart city.

“Să ai un asemenea vehicul, trebuie să ai o anumită strategie. Trebuie să există o viziune, că ne dorim să ne ducem într-o anumită direcție. Mobilitatea nu este doar asfalt. Nu este doar strada. Sunt și toate celelalte elemente care compun strada, semaforul, o aplicație de parcare inteligentă, un sistem de monitorizare a traficului, un sistem care monitorizează poluarea, toate sistemele tehnologice fac parte dintr-un complex de smart city. Până acum a fost înțeles la nivel primar. Semafoare și camere de luat vederi. Vom avea foarte multe finanțări pe această componentă, pe mobilitate 160 de milioane de euro pe regiunea Vest, iar pe smart city aproape 40 de milioane de euro. Sper că din această toamnă să fie aprobat și să începem primele programe”, a spus Sorin Maxim, director ADR Vest.

Comentarii

comentarii