Acasă Sport Prima victorie importantă pentru BC Timişoara

Prima victorie importantă pentru BC Timişoara

DISTRIBUIȚI

Într-o sală „Constantin Jude” plină  până la refuz, baschetbaliştii de la clubul BC Timişoara au arătat că pot juca un baschet nu numai spectaculos, cât, mai ales, eficient. Cu Milos Pesic şi Markovic într-o zi de graţie, clubul bănăţean a reuşit să învingă, în etapa cu numărul nouă a Diviziei A la baschet, o echipă puternică a campionatului, U Mobitelco Cluj Napoca. Elevii lui Dragan Petricevic au pornit partida decişi să facă uitate cele opt înfrângeri din acest sezon şi să adeverească vorbele antrenorului sârb, care declara, înainte de acest meci, că BC Timişoara va reveni în campionat. Cei peste 1.000 de fani alb-violeţi, prezenţi în sala din Timişoara, s-au putut bucura de un baschet de calitate, făcut de cele două echipe. „Leii din Banat” au început partida în forţă, luându-i prin surprindere pe baschetbaliştii clujeni. După primele zece minute de joc, scorul era favorabil timişorenilor, care conduceau cu 19-17. În sfertul doi, clujenii au avut mai multe ocazii, însă cei care l-au câştigat au fost bănăţenii, cu 14-12. Următoarele două sferturi se anunţau a fi extrem de dificile pentru bănăţeni, deoarece baschetbaliştii din Cluj vroiau să demonstreze că nu pot fi învinşi de o echipă aflată pe locul zece în campionat. Determinarea şi sacrificiul au fost cuvinte de ordine în rândurile jucătorilor bănăţeni, aceştia reuşind, practic, să îngenuncheze formaţia clujeană în sfertul trei, pe care timişorenii l-au câştigat la o diferenţă de 10 puncte. Alb-violeţii au reuşit să-şi adjudece şi sfertul patru, cu 19-15, câştigând astfel o partidă pe care mulţi o considerau ca pierdută pentru echipa din Timişoara. Scorul final a fost 71-53 în favoarea echipei BC Timişoara, bănăţenii urcând, în urma acestui rezultat, pe locul nouă. Cei mai buni marcatori din tabăra bănăţeană au fost Markovic, cu 19 puncte şi 7 recuperări, jucătorul fiind declarat şi MVP-ul partidei, Covington, care a reuşit 19 puncte şi Milos Pesic, care a înscris 16 puncte. După meci, antrenorul bănăţenilor, Dragan Petricevic, a ţinut să-i aducă cu picioarele pe pământ pe jucătorii săi, declarând că victoria împotriva Clujului a fost doar un duş rece pentru echipa bănăţeană. Petricevic le-a mulţumit fanilor prezenţi la acest meci şi a declarat că fără publicul bănăţean, BC Timişoara nu ar fi câştigat, chiar dacă echipa timişoreană ar fi jucat bine.
 

Comentarii

comentarii