Acasă Administraţie Primăria Aradului a început demersurile privind combaterea ambroziei

Primăria Aradului a început demersurile privind combaterea ambroziei

DISTRIBUIȚI

Arădenii se confruntă cu alergiile cauzate de ambrozie. Văzând că autoritățile nu se implică, deși specialiștii spun că pentru combaterea acestei plante ar fi fost nevoie de cosiri repetate, lunare din iunie și până în septembrie, au sesizat Primăria.
Datorită numărului crescut de sesizări din partea arădenilor îngrijorați, consilierul liberal Bogdan Boca împreună cu structurile competente din cadrul Primăriei Municipiului Arad iau atitudine în fața acestei situații îngrijorătoare prin reglementarea problemei, dar și printr-o campanie de informare a populației Aradului. „Împreună cu responsabilii din cadrul Direcției Tehnice a Primăriei am verificat astăzi modul de intervenție al operatorilor de spații verzi pentru combaterea ambroziei (Ambrosia artemisiifolia) de pe domeniul public. Voi urmări activ în continuare aceste acțiuni, pentru a fi sigur că se desfășoară eficient. Cetățenii care dețin în proprietate terenuri sunt rugați să se alăture acțiunilor serviciilor edilitare, respectiv să se ocupe de îndepărtarea acestei buruieni puternic alergene de pe terenurile pe care le dețin pe raza municipiului Arad. Totodată, cei care constată prezența ambroziei pe domeniul public în zona în care locuiesc, sunt rugați să sesizeze Primăria. Sesizările pot fi transmise pe pagina www.primariaarad.ro, (http://misc.primariaarad.ro/sesizari)”, a declarat consilierul local municipal PNL Arad, Bogdan Boca.

Comentarii

comentarii