Acasă Administraţie Primăria Reşiţa o “trage de urechi” iarăşi pe AquaCaraş

Primăria Reşiţa o “trage de urechi” iarăşi pe AquaCaraş

DISTRIBUIȚI

resitaPrimăria Municipiului Reşiţa a atenţionat din nou operatorul judeţean de apă şi canalizare – SC AquaCaraş SA, cu sediul în Reşiţa, să achite redevenţa aferentă bunurilor concesionate din domeniul public (reţele de apă şi canalizare realizate prin Măsura ISPA), în valoare de peste 2.800.000 de euro, care a fost aprobată de Consiliul Local al Municipiului Reşiţa prin HCL nr. 33/2013.
“Redevenţa trebuie constituită în Fondul de Întreţinere, Înlocuire şi Dezvoltare (IID), urmând ca plata ratelor din perioada noiembrie 2015-mai 2016 să fie achitată din sumele încasate în acest fond.
Primăria Reşiţa a notificat SC AquaCaraş SA, prin adresa nr. 17.183/30.09.2015, să procedeze la întocmirea unui plan concret de eşalonare a plăţilor restante în termen de 10 zile. În caz contrar, autoritatea publică locală va înainta instituţiilor bancare documentele pentru instituirea popririi asupra conturilor societăţii.
Totodată, administraţia locală a adresat o solicitare executorului judecătoresc prin care să fie instituit sechestru asigurator pe bunurile mobile şi imobile, aflate în proprietatea SC AquaCaraş SA.”, se arată în comunicatul Primăriei Reşiţa.
Ai construit ilegal, plăteşti amendă
Primăria Reşiţa mai informează că, în luna septembrie, în urma controalelor şi verificărilor efectuate referitoare la respectarea Legii nr. 50/1991 privind autorizarea construcţiilor, poliţiştii locali au constatat că au fost executate diverse lucrări fără autorizaţie de construire în mai multe zone din municipiu.
Prin urmare, au fost aplicate 9 amenzi în valoare totală de 36.000 de lei la 9 societăţi comerciale pentru executarea de lucrări şi amplasarea de firme luminoase, fără a deţine autorizaţie de construire, precum şi o amendă în valoare de 3.000 de lei unei persoane fizice pentru realizarea de lucrări de construcţii fără autorizaţie.

Comentarii

comentarii