La Timișoara au fost reabilitați, la cererea Primăriei Timișoara, aproximativ 48 de kilometri de carosabil și 19 kilometri de trotuare, în cadrul programului de reparații și întreținere al municipalității. Următoarele proiecte mari care vor fi lansate sunt cele pentru bulevardul Liviu Rebreanu și cel pentru 12 străzi din zona Blașcovici.
Astfel, în programul primăriei au intrat 336.627 mp carosabil, echivalent cu 48 km de drum cu o bandă pe sens, și 57.371 mp trotuare, echivalent cu 19 km de trotuare cu lățime 1,5 m pe ambele laturi ale străzii. Lucrările au fost executate atât pe bulevarde intens circulate, cât și pe străzi din cartiere.
În 2024, valoarea lucrărilor de reparații și întreținere a străzilor și trotuarelor executate de SDM pentru Municipiul Timișoara a fost de 64.581.105,78 lei (fără TVA). Lista lucrărilor include reparații pe Calea Aradului, Calea Torontalului (ieșirea din oraș), Circumvalațiunii și refacerile de străzi și trotuare în cartiere precum Modern, Lipovei, Aradului, Ronaț, Șagului, Girocului, Plopi și nu numai. În plus, SDM a derulat investiții pe străzile Xenopol, Banul Severinului și Mickiewicz, din cartierul Ronaț.
Primăria pregătește acum și reabilitarea pentru bulevardul Liviu Rebreanu. Acesta a suferit foarte mult din cauză că a preluat întreg traficul greu care a traversat Timișoara. Se va asfalta și, la nevoie, se va interveni la fundație, pe întreaga lungime, de la Calea Șagului până la sensul giratoriu de la AEM.
Următoarea investiție majoră a Primăriei care va spori calitatea spațiului public și a infrastructurii din cartierele Timișoarei vizează modernizarea a 12 străzi din cartierul Blașcovici. SDM va reabilita drumurile, trotuarele, spațiile verzi și rețelele de canalizare existente în zonă. Acolo unde acestea lipsesc, vor fi amenajate trotuare noi, iar sistemul de iluminat public și rețelele subterane vor fi extinse. Investiția municipalității, cu o valoare de 21 de milioane de lei, va începe în această primăvară, cu o durată de execuție de 12 luni.