Acasă Actualitate Primăria Timișoara a respins recepția proiectului de modernizare a Parcului Civic

Primăria Timișoara a respins recepția proiectului de modernizare a Parcului Civic

DISTRIBUIȚI

Constructorul care s-a ocupat de reabilitarea Parcului Civic nu și-a făcut treaba cum trebuie, așa că a fost executată garanția reținută acestuia. Cei 250.000 de lei vor fi folosiți de angajații Horticultura, care ar urma să rezolve toate problemele găsite la fața locului.

Aleile din interiorul parcului prezintă probleme de planeitate fapt ce favorizează băltirea apei. În plus, pentru băncile circulare “SOLE”, constructorul a introdus ancore în pământ în loc de fundații, astfel că acestea pot fi ridicate de la sol. Totodată, s-a constatat că materialul dendrologic e uscat și lipsă nu a fost înlocuit. 

În cazul stâlpilor de iluminat, executantul nu a respectat proiectul. Astfel, fundația are dimensiunea de 60×60 cm, iar înălțimea stâlpului este de 3,40 m, partea metalică fiind învelită în spumă poliuretanică acoperită de un înveliș din material plastic. La 3 stâlpi lipsește câte un braț de la partea superioară.

“Cei care ies la o plimbare sau trecătorii suferă de pe urma lucrărilor prost făcute. Sunt zone cu alei pe care băltește apa în caz de ploi, unii stâlpi de iluminat sunt cu probleme, plantele uscate nu au fost înlocuite, iar la fântâna ornamentală cărămida decorativă e crăpată în mai multe locuri. Am folosit toate pârghiile pentru a determina executantul să remedieze lucrările neconforme, dar se vede cu ochiul liber ce s-a întâmplat și cum a lucrat. Nu putem face recepția pentru lucrări neconforme. Reținem garanția de bună execuție de circa 250.000 de lei. Echipele Horticultura vor începe, în cel mai scurt timp, să întrețină spațiul verde din parc”, a declarat viceprimarul Ruben Lațcău.

Pentru pergole, care prezentau crăpături, constructorul a optat pentru acoperirea cu silicon, astfel că au apărut ondulații deoarece nu s-au putut șlefui. În plus, culoarea nu respectă nuanța lemnului.

La fântâna ornamentală, comisia de recepție a constatat că presiunea apei este foarte mică, iar cărămida decorativă este ruptă sau ciobită în multe locuri.

Comentarii

comentarii