Acasă Administraţie Primăria Timișoara dorește să reamenajeze strada Crizantemelor. Se caută proiectant

Primăria Timișoara dorește să reamenajeze strada Crizantemelor. Se caută proiectant

DISTRIBUIȚI

Miercuri, 7 iulie, Primăria Municipiului Timișoara a lansat licitația pentru a găsi proiectant pentru reamenajarea străzii Crizantemelor. Valoare estimată a contractului este de 57.000 de lei, sumă de la care și pornește licitația. Firma care va câștiga va trebui să cuprindă în proiect reabilitarea drumului lung de 665 de metri și a locurilor de parcare, trasarea pistelor de bicicliști și a spațiilor verzi. De remarcat că primăria vrea și marcaje pentru persoane cu dizabilități – pavaj tactil, culori de contrast și avertizare sonoră) la fiecare trecere de pietoni.

Proiectul de drum se vrea tratat în mod integrat, cuprinzând toate lucrările necesare într-un singur proiect. Strada Crizantemelor, cuprinsă între Budai Deleanu și splaiul Tudor Vladimirescu, este de categoria a III-a, are o singură bandă de circulație pe sens, cu zone verzi de o parte și de alta a carosabilului, pe alocuri neamenajate, cu porțiuni de trotuare și accese auto deteriorate. În prezent, aceasta nu are piste pentru biciclete.

Parcările vor fi realizate paralel cu axul drumului, intercalate cu aliniament de arbori, acolo unde situația permite. Vor fi refăcute și trotuarelor și accesele la proprietăți, pista pentru biciclete va avea o lățime de 1,5 m pe sens și vor fi amplasate inclusiv parcaje dedicate bicicletelor. În principiu, rețelele vor fi înlocuite acolo unde este necesar. În schimb, cablurile aeriene vor fi sigur relocate în subteran.

„Se mai preconizează și supraînălțarea trecerilor pentru pietoni și a traversărilor pentru biciclete, unde este posibil, precum și implementarea unui concept unitar de iluminat public, avându-se în vedere o diferențiere a caracteristicilor luminii pentru zone carosabile, pietonale și de repaus și iluminarea clădirilor importante din spațiul public, acolo unde este posibil. Se va analiza și posibilitatea montării unor băncuțe, rastele velo și coșuri de gunoi, dar și realizarea unei fântâni (cișmele, racordată la rețeaua de apă)”, atrag atenția reprezentanții primăriei.

Aceștia mai transmit că în proiectare se va ține seama și de proiectul de reabilitare a malurilor Begăi și de reabilitarea pasarelei pietonale Gelu, aflate la intersecția străzii Crizantemelor cu splaiul Tudor Vladimirescu. Astfel, municipalitatea dorește ca trotuarele și pistele de biciclete din acest proiect să asigure continuitatea cu pistele de traversare pe malul celălalt al Begăi și cu cele existente de-a lungul canalului Bega.

Valoarea estimată a serviciilor de proiectare este de 57.000 de lei, fără TVA. Ofertele pot fi depuse până pe 20 iulie, ora 23.59. După ce va fi desemnat firma câștigătoare, odată ce va fi emis și ordinul de începere, aceasta va avea un termen de 45 de zile să finalizeze proiectarea.

Comentarii

comentarii