Acasă Actualitate Primăria Timișoara intră în noul an cu facturi neplătite

Primăria Timișoara intră în noul an cu facturi neplătite

DISTRIBUIȚI

Primăria Municipiului Timişoara a virat în conturile furnizorilor pentru ca abonaţii Colterm să aibă căldură în această iarnă.

Situaţia companiei Colterm, care are datorii istorice de 116 milioane de lei (cu tot cu penalităţi), dar şi nevoie urgentă de 34 de milioane de lei, a fost făcută publică de edilul Nicolae Robu în urmă cu o săptămână, iar prefectul de Timiş Eva Andreaş a luat în discuţie această problemă în colegiul prefectural de joi.

„Am plătit 4,5 milioane de lei, pentru că ni se cere plata cu anticipaţie. Am avut discuţii şi la Ministerul Energiei, şi cu liderii străini ai EON GAZ, le-am explicat tuturor că trebuie să aibă înţelegere, că nu există altă cale, dacă vrem un joc în care să câştigăm şi noi şi ei. Dacă vrem să pierdem toţi, atunci se poate şi asta, dar nu ştiu cine ar merge pe un asemenea drum. După ultimele discuţii purtate, nu mai există riscul întreruperii furnizării gazului”, a explicat vineri Nicolae Robu.

El a mai adăugat că PMT va face plăţi în ritmul pe care şi l-a asumat municipalitatea.

„Niciodată, de când sunt primar, nu a mai existat o asemenea situaţie legată de bani. Nu ştiu alţii cum termină (banii alocaţi din buget, n.r.), am înţeles că la CJ Timiş sunt 180 de milioane de lei, bani nefolosiţi. Nu pot să înţeleg asta. Când sunt atâtea lucruri de făcut, tu să rămâi cu bani nefolosiţi. Eu nici nu am făcut totalul să vad câţi mi-ar mai fi trebuit să plătesc la zi tot ce am făcut. (…). Nu ai de unde să ştii dinainte că nu încasezi. Intrăm în noul an cu facturi neplătite”, a mai spus primarul.

Comentarii

comentarii