Acasă Actualitate Primăria Timişoara, precum şi Nicolae Robu, riscă sancţiuni uriaşe după ce edilul...

Primăria Timişoara, precum şi Nicolae Robu, riscă sancţiuni uriaşe după ce edilul şi angajaţi ai municipalităţi au tăiat cabluri aeriene

901
DISTRIBUIȚI

Pe numele primarului Timişoarei, Nicolae Robu, s-ar putea întocmi un dosar penal pentru distrugere, după ce a tăiat cablurile aeriene ale unor operatori care nu au dorit să le mute în subteran. De asemenea, Primăria şi primarul riscă sancţiuni uriaşe.

Comisarul şef al Comisariatului Regional pentru Protecţia Consumatorilor Timiş, Sorin Claudiu Susanu, a declarat, miercuri, într-o conferinţă de presă, că Primăria Timişoara, precum şi Nicolae Robu, riscă sancţiuni uriaşe după ce edilul şi angajaţi ai municipalităţi au tăiat cabluri aeriene, nemulţumiţi că proprietarii lor nu le duc în subteran.

De asemenea, la finalul cercetărilor, ar urma să fie sesizate mai multe instituţii, astfel că Nicolae Robu s-ar putea alege cu un dosar penal pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere.

„Este halucinant că responsabilii din partea Primăriei Timişoara nu au putut face dovada că au fost notificaţi consumatorii afectaţi, nu se cunoaşte numărul consumatorilor afectaţi ca urmare a acestei măsuri. Au şi recunoscut că nu cunosc cu exactitate pe cine şi câţi au afectat. Nu au putut să facă dovada faptului că primăria avea o formă legală să desfăşoare o astfel de activitate. Totodată, domnului primar i-am solicitat să ne aducă inclusiv documentele legale, respectiv medicina muncii şi avizul psihologic pentru munca la înălţime. Am văzut că dânsul, personal, a desfăşurat această activitate, care pe lângă că a prejudiciat grav un număr foarte mare de consumatori, i-a şi pus în pericol pe cei din zonă, prin faptul că nu a delimitat spaţiul aşa cum este corespunzător. Probabil că supărarea dânsului este şi pentru că înţelege că documentele noastre duc şi înspre o discuţie în care sunt încălcate prevederile articolului 253 din Codul Penal, care în momentul încheierii cercetării noastre vor fi transmise către celelalte instituţii abilitate să cerceteze aspecte care ţin de infracţiune, distrugere în primul rând, pentru că acele cabluri nu erau în proprietatea dânsului”, a afirmat Sorin Claudiu Susanu, citat de mediafax.ro.

Reprezentanţii OPC Timiş au precizat că, cel mai probabil, la finalul cercetărilor, Primăria Timişoara va fi amendată, sancţiunea maximă prevăzută de lege fiind de 100.000 de lei. De asemenea, instituţia va solicita inclusiv despăgubiri pentru consumatorii care au rămas fără Internet, semnal la telefonie sau televiziune.

„Cercetările au început a doua zi după acţiune, iar controlul vizează Primăria ca instituţie. Domnul primar a desfăşurat o activitate în numele unei instituţii. Noi am făcut solicitări către Primăria Timişoara, care sunt extinse către persoana care a realizat anumite lucrări. Dânsul, punctual, a tăiat acele cabluri, ar fi trebuit să aibă calităţile şi forma legală de a face acest lucru”, a adăugat Sorin Claudiu Susanu.

Pe de altă parte, Nicolae Robu a susţinut, miercuri, o declaraţie de presă la sediul Primăriei Timişoara, pentru a comenta afirmaţiile făcute de şeful OPC Timiş. Edilul a spus că a făcut un lucru bun pentru oraş atunci când a tăiat cablurile aeriene.

„Eu ştiu că am făcut un lucru bun pentru Timişoara, care este şi apreciat ca atare. S-a văzut inclusiv în sondajul pe care l-am realizat (n.r. pe Facebook), că din 6.000 de cetăţeni care au răspuns foarte prompt, circa 5.400 spun că este un lucru foarte bun. Eu ştiu că sunt pericole de surpare a unor stâlpi, care ar putea să aibă consecinţe tragice din cauza poverii pe care o reprezintă aceste cabluri. A-mi cere mie OPC-ul aviz de lucru la înălţime şi lucruri de genul acesta denotă foarte limpede o preocupare care are alt comandament decât binele oraşului. Nu există nicio plângere de la consumatori că au fost afectaţi. Şi atunci pe cine protejează domnul director? Că dânsul a cerut operatorilor, eu ştiu de la operatori, să le ceară clienţilor să depună plângeri. Păi aşa se exercită o astfel de funcţie? Vom face ca toate cablurile din Timişoara să ajungă în subteran. Există reţele pentru aşa ceva, a fost o minciună ordinară că asta e cauza pentru care nu au fost duse cablurile, că nu există reţele. E plin oraşul de astfel de reţele, sunt pe sute de kilometri. Pe majoritatea străzilor există tubulatură, nu e nicio scuză”, a declarat Nicolae Robu.

Primarul Timişoarei a adăugat că a fost asigurat de către angajaţii din instituţie că operaţiunea „ghilotina” are acoperire legală, în condiţiile în care cablurile aeriene ar fi ocupat domeniul public ilegal.

„S-au făcut toate notificările de rigoare şi drept urmare e justificată, inclusiv sub aspect legal, o astfel de intervenţie în forţă. Nu eu am fost marele tăietor, aşa cum s-a reflectat, eu am tăiat doar un cablu. Am vrut să dau un semnal de hotărâre a noastră, de a recurge inclusiv la astfel de intervenţii pe care nu le dorim, evident. Nu cred că este cazul de dosar penal, nu cred că un operator s-a plâns de distrugere”, a adăugat Nicolae Robu.

O parte din zona centrală a Timişoarei a rămas, în data de 19 martie, fără Internet şi semnal la televiziune sau telefonie după ce reprezentanţii Primăriei, în frunte cu Nicolae Robu, au tăiat mai multe cabluri care atârnau pe stâlpi, nemulţumiţi că proprietarii lor nu le-au mutat în subteran.

Sursa: mediafax.ro

Comentarii

comentarii