Acasă Actualitate Primăria Timișoara primește 16 stații de monitorizare a calității aerului printr-un parteneriat...

Primăria Timișoara primește 16 stații de monitorizare a calității aerului printr-un parteneriat cu Fundația ETA2U

DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz a spus, pe 9 februarie, că municipalitatea urmează să încheie un parteneriat cu Fundația ETA2U, pentru a primi 16 noi stații de monitorizare a parametrilor de calitate a aerului. Acestea ar urma să vină în completarea celor patru deja existente și omologate. Propunerea de parteneriat ar urma să fie prezentată și pe ordinea de zi a următoarei ședințe de consiliu local.

În acest moment, avem în Timișoara doar  patru stații de măsurare a calității aerului. Deci, practic acest parteneriat ne va ajuta să creștem de patru ori capacitatea noastră de a afla în timp real calittea aerului și problemele de mediu din Timișoara. Prin acest parteneriat, Fundația Eta2U va asigura aloca acești senzori (care vor rămâne în proprietatea fundației) și se va ocupa de funcționarea întregii rețele, precum și de serviciul de monitorizare. Primăria va asigura suportul tehnic, se va ocupa de obținerea avizelor necesare și va estima costurile de montare și racordare a senzorilor la rețeaua de energie electrică. Toate aceste costuri vor fi cuprinse în bugetul pe anul 2021”, a explicat primarul.

Concret, cele 16 stații vor monitoriza, pe lângă datele meteo și concentrațiile de particule în aer, numite în limbaj tehnic PM2,5 și PM10, care, practic, ne vor ajuta pe toți să ne formăm o imagine asupra poluării cu praf din oraș. Aceste stații sunt mai performante decât cele patru existente în prezent și care monitorizează doar concentranțiile de PM10 (particule mai mari de 10 microni). De asemenea, noile stații au un consum redus de energie electrică, doar aproximativ 1,6 kilowați-oră/lună.

Astfel, vom putea, cu ajutorul autorităților de mediu, să identificăm rapid și exact poluatorii din oraș și, în același timp, să avertizăm timișorenii. Deoarece datele vor fi publice și actualizate în timp real, și timișorenii își vor putea forma o imagine corectă asupra poluării din oraș și vor vedea dacă măsurile pe care le vom lua vor îmbunătăți real calitatea aerului pe care îl respirăm cu toții.  Acordul de parteneriat urmează să fie înaintat consilierilor locali spre aprobare și are o durată inițială de 12 luni, el putând fi prelungit ulterior. Mă bucur foarte mult că astfel de parteneriate prind contur pentru că toate problemele orașului nu pot fi rezolvate doar de primărie și mă bucur că tot mai mult lucrăm cu mediul privat și fundații în Timișoara”, a declarat Dominic Fritz. Cele 16 locații sunt: 

  1. Calea Șagului, lângă intersecția cu Ana Ipătescu
  2. Liviu Rebreanu, lângă intersecția cu Brâncoveanu
  3. Surorile Martir Caceu, lângă intersecția cu Ripensia
  4. Take Ionescu, lângă intersecția cu Mihail Kogălniceanu
  5. Calea Aradului, zona intersecției cu Miresei
  6. Calea Aradului, zona intersecției cu Liege
  7. Gheorghe Lazăr, lângă intersecția cu Circumvalațiunii
  8.  B-dul Cetății -în zona intersecției cu strada Cloșca;
  9.   Pasajul Jiul;
  10.   Strada Budai Deleanu – în zona intersecției strada Iuliu Maniu;
  11.    B-dul Vasile Pârvan – în zona  Piaței Leonardo da Vinci;
  12.    Strada Divizia 9 Cavalerie- în zona intersecției intersecție cu strada Sever Bocu;
  13.    Intersecția AEM- Calea Buziașului (posibilitate comparație cu Stația TM4 a Rețelei Naționale de Monitorizare a Calității Aerului – RNMCA);
  14.  Strada Ion Mihalache- în zona intersecției cu strada Andrei Șaguna;
  15.  Strada Gării, în zona intrării ELBA;
  16. Strada Aristide Demetriade – în zona intersecției cu strada Frigului (Zona Continental);.

Comentarii

comentarii