Acasă Actualitate Primăria Timișoara refuză să participe la Programul Rabla Local

Primăria Timișoara refuză să participe la Programul Rabla Local

DISTRIBUIȚI

Rablele rămân în continuare pe străzile din Timișoara. Timișorenii nu vor primi bani prin Programul Rabla Local, prin care Administrația Fondului, pentru Mediu și primăriile oferă câte 1.500 de lei celor ce își casează, mașinile mai vechi de 15 ani.

Alături de alți edili din marile orașe, primarul Dominic Fritz spune că bugetul local nu permite un asemenea efort financiar.

„Noi nu ne putem asuma o cheltuială de 1.500 de lei per rablă și nu ne putem asuma să plătim toată suma de trei mii de lei în avans că municipiu și să sperăm că o recuperăm de la AFM,” a declarat Dominic Fritz pentru StirilePROTV.

Potrivit formei în care a fost publicat programul „Rabla Local”, în Monitorul Oficial proprietarii mașinilor mai vechi de 15 ani – care decid să le caseze – primesc trei mii de lei la Primărie. Apoi, autoritățile locale urmează să recupereze jumătate din sumă de la Administrația Fondului de Mediu.

Confruntat cu un val de refuzuri de a intra în program Ministerul Mediului se gândeşte să îl modifice.

„Vom reanaliza inclusiv procentul de contribuție, aici s-a propus un procent de 75, 80 la sută, sunt de acord inclusiv cu acest lucru, doar să reușim să pornim un program care este comun, care implică și autoritatea locală,” a declarat Tanczos Bârnă, ministrul mediului, Apelor și Pădurilor, pentru StirilePROTV..

Pentru sesiunea din acest an, Administrația Fondului pentru mediu avea de dat 50 de milioane de lei, pentru a casa 33.000 de mașini din toată țara, inclusiv în comune. În realitate vor fi distruse probabil 20.000. Primarul Brașovului, care avea bani pentru 1000 de rable, se bucură că reducerea contribuției locale îi permite să scape de şi mai multe.

Primăriile trebuie să se înscrie în program începând cu 23 septembrie, iar alocarea banilor se face pe principiul primul venit – primul servit.

O săptămână mai târziu, și proprietarii rablelor pot depune cereri pentru a obține prima de casare. Este bine să verifice înainte dacă în localitatea lor se dau aceste prime.

Comentarii

comentarii