Acasă Administraţie Primăria Timișoara se conformează hotărârilor judecătorești. Culiță Chiș va fi reangajat de...

Primăria Timișoara se conformează hotărârilor judecătorești. Culiță Chiș va fi reangajat de Primăria Timișoara pe un post de șef al unei noi direcții

DISTRIBUIȚI

Culiță Chiș va avea din nou un post de șef la Primăria Timișoara. Instituția a găsit metoda de a îndeplini cerințele Curții de Apel în urma deciziei definitive în procesul dintre cele două părți. Ori îl puneți înapoi pe post, ori îi dați unul similar, a spus instanța. Post disponibil nu mai există, așa că municipalitatea a scos din joben o Direcție nouă, cu un post de șef pe măsura lui Culiță, una care să se ocupe de … poluarea feroviară și de construcții pentru sport.

Primăria Timișoara a elaborat proiectul de hotărâre privind înființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar, ca urmare a obligației de punere în aplicare a unor hotărâri judecătorești definitive.

”În momentul de față, organigrama aprobată prin HCLMT nr. 90/2022 nu mai cuprinde structurile Direcția Drumuri, Poduri, Parcaje și Rețele de Utilități și Biroul Autorizare Activități Comerciale, în consecință, nu mai există nici funcția de director general la Direcția Drumuri, Poduri, Parcaje si Rețele de Utilități, nici funcția de șef birou la Biroul Autorizare Activități Comerciale. De asemenea, nu există nici alte  funcții publice vacante echivalente în cadrul aparatului de specialitate al Primarului ale căror condiții de studii și de vechime să fie îndeplinite de către reclamanți, potrivit fișelor de post aprobate”, ne anunță municipalitatea.

Pentru a rezolva problema a fost inventată o nouă Direcție, una care ar urma să fie ”alocată” viceprimarului Cosmin Tabără. Structura nou înființată va avea ca obiect de activitate zona feroviară și construcțiile cu scop sportiv.

”Noua structură va avea ca atribuții atingerea țintelor UE cu privire la transportul feroviar și reducerea emisiilor poluante rezultate din activitățile de transport, precum și aplicarea cerințelor formulate în Strategia Națională pentru Sport 2023 – 2032, care transferă tot mai multe atribuții și competențe înspre administrația publică locală. 

Înființarea Direcției Generale Proiecte și Lucrări Municipale pentru Sport şi Transport Feroviar presupune şi reorganizarea activității Aparatului de specialitate al Primarului întrucât înființarea se realizează prin preluarea unor posturi, structuri  şi atribuţii ale unor compartimente din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului!, mai aflăm de la primărie.

Cele două proiecte de hotărâri au intrat în procedura de transparență și pot fi

consultate pe site-ul Primăriei Municipiului Timișoara, la linkul:  https://www.primariatm.ro/administratie/consiliul-local/proiecte-de-hotarari/?uid=5706BF4E92E7DE6AC22589B7003AA595.

Comentarii

comentarii