Acasă Actualitate Primăria Timișoara vrea să schimbe organigrama la DAS. Acuzații grave din partea...

Primăria Timișoara vrea să schimbe organigrama la DAS. Acuzații grave din partea opoziției și a unei părți a angajaților

DISTRIBUIȚI

Luni, 27 martie, Primăria Timișoara a organizat dezbaterea publică pentru proiectul de hotărâre de modificare a organigramei la Direcția de Asistență Socială (DAS) a Municipiului Timișoara. Acesta ar urma să intre chiar pe ordinea suplimentară a plenului de marți. Ar fi, însă, de amintit că restructurarea ar fi urmat să fie discutată și în primul plen de săptămâna trecută, însă atunci proiectul a fost retras, tocmai pentru că sindicatul ceruse organizarea acestei dezbateri.

La început, prima jumătate de oră a dezbaterii a ocupat-o prezentarea foarte „tehnică” făcută de directoarea Emese Esztero. Pe scurt, vor apărea 39 de noi posturi, numărul total crescând de la 375 la 414. Poate cea mai importantă modificare ar urma să fie înființarea unui compartiment pentru obținerea fondurilor europene. Nu vom reda tot discursul directoarei, deoarece cei interesați pot să vadă toate detaliile în proiectul de hotărâre de pe site-ul primăriei.

În schimb, criticile aduse acestei organigrame par destul de interesante. În această ordine de idei, primele acuzații au fost lansate de Emilia Vâlceanu, angajată la Clubul Pensionarilor: „Am dorit să atrag atenția asupra acestei organigrame pentru că consider că este organigrama doamnei director, efectiv a dumneaei. A realizat-o într-un grup de 2-3 persoane, fără să țină cont de părerea noastră, de nevoile centrelor și nevoile de funcționare ale centrelor”, a spus, în primul rând, aceasta.

Care ar fi aceste nevoi? Potrivit Emiliei Vâlceanu, cea care de altfel nu s-a sfiit să recunoască faptul că este membră a sindicatului care a cerut dezbaterea, de exemplu, ar fi vorba despre lipsa hârtiei igienice și a medicamentelor la Clubul Pensionarilor. Tot aceasta a amintit și de problema promovării unor angajați, 89 la număr, care au trecut examenele specifice. Aici nu au fost de reclamat promovările în sine, cât faptul că acestea ar fi trebuit a fi făcute încă din ianuarie, când aceste proceduri au fost deblocate de guvern. În plus, ar fi vorba și de funcționari cu funcții de conducere aduși în cadrul direcției pe salarii de peste 10.000 de lei, brut. Până la urmă, angajata a amenințat inclusiv cu demisia, în cazul în care problemele semnalate nu vor fi avute în vedere.

Ca răspuns, directoarea, împreună cu alți șefi din DAS, au spus că problemele privind medicamentele și hârtia igienică nu ar exista. Cât despre salariile de peste 10.000 de lei, invocând o confuzie între „brut” și „net”, niciunul dintre vorbitori nu a știut să spună exact despre câți astfel de angajați ar fi vorba. În privința promovărilor în urma examenelor, directoarea a spus că a ținut personal să le facă odată cu noua organigramă.

În cadrul aceleiași ședințe, au fost prezenți și doi consilieri locali, Radu Țoancă, liderul grupului PSD, și Adrian Lulciuc, liderul grupului PNL. În general, aceștia au accentuat problemele semnalate de antevorbitoare, primul punând accentul pe promovări, iar celălalt, pe problema salariilor. Ambii au ținut, însă, să spună că „în oraș se vorbește” că Direcția de Asistență Socială este transformată „într-o pepinieră de partid” sau „o castă” a USR.

Ulterior, și alți angajați, dar și câțiva asistenți maternali, au vorbit despre grila de salarizare în general foarte proastă. A încheiat Tiberiu Negrei, liderul sindicatului, care, la rândul său, a accentuat întârzierea efectuării promovărilor, dar și lipsa transparenței invocate anterior și de colega sa de organizație. Nu o singură dată a fost menționată și posibilitatea unor acțiuni în instanță, fie de către cei 89 de angajați cărora le-a fost întârziată plata drepturilor cuvenite, fie de către alții nemulțumiți de felul în care noua organigramă a fost concepută.

Comentarii

comentarii