Acasă Actualitate Primarul anunţă creşteri de salarii pentru şoferii şi vatmanii STPT, care nu...

Primarul anunţă creşteri de salarii pentru şoferii şi vatmanii STPT, care nu și-au mai primit banii la timp din noiembrie 2017

DISTRIBUIȚI

Elevi din cartiere timişorene vor fi duşi cu autobuze şcolare la liceele din centrul urbei. Dar, STPT nu are şoferi şi vatmani suficienţi. Asta este piedica ce stă în calea scoaterii pe traseu a unor autobuze şi tramvaie suplimentare, care sunt în parcul RATT.

“Vom demara cu trei curse, una din Dacia, Calea Şagului şi din Soarelui. Vom anunţa punctele unde să se prezinte elevii pentru a fi duşi la liceele din centru, pentru că vrem să degrevăm centrul. Cu aceste trei zone vom începe. Peste două săptămâni estimăm să avem angajaţi cei patru şoferi. Vom constata care este cererea şi ne vom adapta cererii. Zona Dacia, deşi este mai apropiată de centru, este cu densitate mare şi de aceea ne-am gândit ca elevii să plece de acolo, pentru că altfel ar aglomera tramvaiele”, a anunţat primarul Nicolae Robu.

Termenul de demarare a acestui transport depinde când se termină procedurile birocratice cu angajarea şoferilor; ei sunt deja pe procedură analize, teste psiho etc), dar lumea să se pregătească. Elevii vor trebui să stea şi în picioare, sunt 40 de locuri. Noi avem autobuze, avem tramvaie, dar nu avem şoferi. Facem majorare de salarii la şoferi şi vatmani, să le ajungă nivelul de salarizare pentru a fi posturile mai atractive”, a explicat primarul.

Doamne ajută să fie aşa, mai ales că angajaţii RATT-STPT au tras-o în sărăcie, cu lefuri neplătite la zi din noiembrie 2017!

Comentarii

comentarii