Acasă Politica Primarul din Biled trimis în judecată de DNA

Primarul din Biled trimis în judecată de DNA

DISTRIBUIȚI

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Timişoara au dispus trimiterea în judecată a inculpatului Leontin Duţă, primar al comunei Biled-judeţul Timiş, pentru tentativă la infracţiunea de folosirea sau prezentarea de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete în scopul obţinerii pe nedrept de fonduri din bugetul general al Comunităţilor Europene sau din bugetele administrate de acestea, ori în numele lor şi fals în declaraţii.
Potrivit rechizitoriului, în 15 mai 2009, inculpatul Duţă Leontin, primarul comunei Biled, judeţul Timiş, a întocmit şi depus la Agenţia de Plăţi şi Intervenţie pentru Agricultură (APIA) Timişoara o cerere prin care solicita plata subvenţiilor din bugetul general al Comunităţilor Europene pentru suprafaţa de 63,7 de hectare de păşune situată pe raza comunei Biled, judeţul Timiş. Cu aceeaşi ocazie, inculpatul a completat şi o declaraţie pe proprie răspundere în care a consemnat în fals că pe suprafaţa de păşune pentru care solicită sprijin nu au fost încheiate contracte de arendă, concesiune, închiriere etc. şi nu se încasează taxe de păşunat, în condiţiile în care terenul fusese închiriat pe o durată de opt ani unei asociaţii pentru creşterea animalelor.
Întrucât reprezentanţii APIA Timiş au cunoscut această situaţie, nu a fost aprobată acordarea subvenţiei. Dosarul a fost înaintat spre judecare Judecătoriei Timiş.
 

Comentarii

comentarii