Acasă Actualitate Primarul din Caransebeș a sărit rândul și s-a vaccinat: “Am făcut-o și...

Primarul din Caransebeș a sărit rândul și s-a vaccinat: “Am făcut-o și pe-asta!”

DISTRIBUIȚI

Primarul din Caransebeș, Felix Borcean, s-a vaccinat împotriva COVID-19, deși nu se încadrează în prima etapă a campaniei de vaccinare, care se derulează acum în România. El a făcut anunțul pe Facebook, unde are un mesaj pentru “cârcotași”: “Eu nu-mi risc viața pentru politică sau publicitate, ci încerc să fiu un exemplu, de data asta pozitiv, că negativ am fost destul”.

“Am făcut-o și pe-asta!”, a anunțat primarul din Caransebeș pe Facebook, posând o fotografie cu el în timp ce se vaccinează la Spitalul Municipal de Urgență.

Mesajul său a strâns peste 150 de comentarii. “Ai profitat de surplus? Mi se pare normal daca cei care ar avea prioritate la vaccinare refuza dozele ramase, care ar fi aruncate altfel, trebuie date celor doritori!”, este unul dintre comentarii.

La câteva ore, primarul din Caransebeș – care este profesor – a revenit cu un alt mesaj:

“Nu am încercat să-i conving pe cei sceptici de importanța vaccinului, dar celor nehotărâți le pot spune doar atât: nu doare deloc. Celor cârcotași: eu nu-mi risc viața pentru politică sau publicitate, ci încerc să fiu un exemplu, de data asta pozitiv, că negativ am fost destul.

Cât despre istoricul vaccinurilor, la fel de simplu vă spun că ele au salvat omenirea și a crescut, semnificativ, speranța de viață, nu de moarte.

Dacă acum voi avea un cip implantat, niciun necaz, m-am obișnuit cu supravegherea de toate felurile”.

Felix Borcean nu este singurul primar care s-a vaccinat împotriva COVID deși nu este inclus în această etapă de vaccinare. Primarul liberal al localității Alexandru Odobescu din județul Călărași, Niculae Eremia, s-a vaccinat și el sărind rândul. Contactat de HotNews.ro, primarul a spus că a reușit să se vaccineze pentru că a rămas o doză și “s-a putut”, susținând că el nu a vrut să ia locul “la nimeni”, ci doar să dea un semnal ca oamenii să se vaccineze, pentru că “lumea e reticentă”.

Sursa: hotnews.ro

Comentarii

comentarii