Acasă Actualitate Primarul din Nădlac a plecat din PNL și a intrat în PSD

Primarul din Nădlac a plecat din PNL și a intrat în PSD

DISTRIBUIȚI

Preşedintele PSD Arad, Mihai Fifor, anunţă, luni, că primarul din Nădlac, Ioan Radu Mărginean, a intrat în PSD, fiind primit chiar de către Marcel Ciolacu şi Paul Stănescu. ”Ioan Radu Mărginean, un om care prin structură şi stil de lucru s-a dovedit a fi un social-democrat autentic”, a declarat Mihai Fifor, care, însă, îl critica dur pe primarul din Nădlac în urmă cu un an, când acesta intrase în PNL.

”Am fost azi cu toţii bucurosi să îi urăm bun venit, alături de noi, in echipa PSD, într-un context absolut special, primarului din Nădlac, Ioan Radu Mărginean, un om care prin structură şi stil de lucru s-a dovedit a fi un social-democrat autentic. Primirea i-a făcut-o chiar preşedintele PSD, Marcel Ciolacu, alaturi de secretarul general Paul Stanescu, care l-au asigurat de tot sprijinul pentru ca Nădlacul să fie în 2024 social-democrat. Şi sunt absolut convins că astfel va fi! Bun venit, Ioan Marginean”, a scris, luni, pe Facebook, MIhai Fifor, adăugând fotografii de la eveniment. 

În urmă cu un an, însă, Mihai Fifor îl critica dur pe primarul din Nădlac. Acesta a candidat la ultimele alegeri ca independent, dar cu susţinerea PSD. 

Într-o postare pe Facebook din 23 septembrie 2021, Fifor explica faptul că înainte de ultimele alegeri locale a căutat o soluţie pentru Nădlac: ”Ne-am asezat la masa cu primarul de atunci, un anume Mărginean, care mi-a justificat obscurul mandat anterior, pe care tocmai îl încheia, prin faptul că nu a avut timp de patru ani susţinerea unui consiliu local majoritar liberal. M-a rugat ca PSD să nu nominalizeze atunci un candidat propriu, sa il sustinem ca si candidat independent, promiţând că asta va fi doar de faţadă, în fapt, el fiind trup şi suflet alaturi de PSD si de excelenta noastra echipa de consilieri de la Nadlac (…) Cât a ţinut cuvântul lui Mărginean? …Imediat după sărbătorile de iarna, m-am pomenit cu el in biroul de la partid. Venise sa imi spuna ca a decis sa preia organizatia PNL Nădlac si voia sa aflu asta chiar de la el. Am crezut ca nu aud bine. Pai cuvantul dat, pai caracterul, domnule primar? O glumă sinistră”.
Sursa: news.ro

Comentarii

comentarii