Acasă Politica Primarul Dominic Fritz, atac la prim-ministrul Florin Cîţu: „Mai bine rămâi în...

Primarul Dominic Fritz, atac la prim-ministrul Florin Cîţu: „Mai bine rămâi în istorie ca «omul baronilor» decât ca prim-ministrul care a oprit, cu forţa, noaptea, reformele în justiţie”

DISTRIBUIȚI

Primarul Timișoarei, Dominic Fritz, se implică și el în scandalul provocat de decizia premierului Florin Cîțu de a-l revoca pe Stelian Ion, ministrul Justiției, desemnat de USR PLUS. Fritz spune că prim-ministrul, prin gestul său, a aruncat România într-o „criză politică”. La fel ca și alți colegi de-ai săi de partid, primarul Timișoarei consideră că Florin Cîțu nu mai merită să fie în fruntea guvernului.

„Prim-ministrul Florin Cîțu a aruncat România într-o criză politică pentru a-l îndepărta pe Stelian Ion din fruntea ministerului Justiției. Demiterea lui Stelian Ion nu e un gest nervos, din cauză că lui Florin Cîțu nu i-a ieșit planul cu PNDL 3, program guvernamental care, în forma actuală, ar fi doar un cadou pentru baronii PNL. Aceasta este scuza. Mai bine rămâi în istorie ca «omul baronilor» decât ca prim-ministrul care a oprit, cu forța, noaptea, reformele în justiție”, își începe Fritz ultima postare pe rețelele de socializare.

Primarul compară această criză cu o alta, generată de tot de prim-ministru liberal care a schimbat tot un ministrul al Justiției „indezirabil”: „Ultimul prim-ministru (Tăriceanu – n.r.) care și-a aruncat în criză propriul guvern a fost tot liberal și tot din cauza justiției. Atunci indezirabilă era Monica Macovei, acum este Stelian Ion, povestea este aceeași, pentru cei care și-o amintesc. Mie mi-au povestit-o mulți în stradă, la protestele împotriva OUG13, printre multe alte istorii politice din România”.

Fritz îl acuză pe Cîțu că nu își dorește reforma Justiției, din moment ce ministrul Stelian Ion „a încercat să schimbe regulile jocului prin organizarea unor concursuri adevărate pentru funcțiile de conducerile din parchete, Parchetul General, DNA, DIICOT, acea structură care a eșuat în dosarul represiunii protestului din august 2018”. În schimb, acesta îi cere premierului să rezolve probleme mai arzătoare, precu, „spirala scumpirilor cauzate de gestionarea dezastruoasă a liberalizării pieței de energie electrică și gaz, care lovește în veniturile personale și ale administrațiilor locale, nu ministrul Justiției”.

„Cunosc oameni buni din PNL, și de aici și de la București. Și știu că doar PNL și USRPLUS au puterea, împreună, să îndrepte țara în direcția cea bună, dar nu cu Florin Cîțu la conducerea guvernului”, își încheie Fritz postarea.

Comentarii

comentarii