Acasă Administraţie Primarul Dominic Fritz, în război cu chioșchiurile de presă. Distribuitorii de ziare...

Primarul Dominic Fritz, în război cu chioșchiurile de presă. Distribuitorii de ziare și Primăria Timișoara nu au putut, până acum, să cadă la înțelegere pentru intrarea în legalitate

628
DISTRIBUIȚI

Primarul Dominic Fritz anunța, vineri, 16 iulie, pe rețelele de socializare, că „Legea nu este negociabilă!” privitor la amenajările de pe domeniul public al municipiului Timișoara. Postarea edilului-șef este una destul de tranșantă și acuzatoare la adresa operatorilor de chioșcuri. Povestea completă este una mai nuanțată.

În ultimii 30 de ani, problema chioșcurilor a fost una constantă în Timișoara. Multe dintre acestea funcționau și funcționează în continuare la limita legii, însă nicio administrație de până acum nu a venit cu soluții concrete pentru intrarea în legalitate. În martie, la primărie, a avut loc o întâlnire între operatorii chioșcurilor de presă, reprezentanți ai ziarelor tipărite și reprezentanți ai primăriei, tocmai pentru a găsi o soluție. În postarea sa, Fritz îi acuză pe primii că nu s-au ținut de cuvânt. Aceștia, la rândul lor, spun că primăria nu ar fi făcut nimic pentru a pune în aplicare cele discutate și a oferi un cadru pentru intrarea în legalitate.

Concret, în martie s-a căzut de acord că este nevoie de un concept unitar pentru toate chioșcurile din oraș. Reprezentanții primăriei le-au cerut celor doi operatori să vină cu o propunere asumată comun pentru design, municipalitatea urmând să o aprobe sau nu. În plus, operatorii trebuia să prezinte lista amplasamentelor existente și a celor pe care urmează să le dezafecteze. Primăria urma să decidă care dintre chioșcuri își păstrează locația și care ar trebui mutate sau desființate.

e-mailul trimis de Matei Creiveanu operatorilor în urma întâlnirii

Pe 6 iulie, unul dintre cei doi distribuitori de ziare ne-a scris că situația a rămas „ca în tren”, primăria nerespectându-și obligațiile asumate. Pe scurt, distribuitorul ne spunea că procedura începută de actuala administrație durează prea mult, că în continuare nu există bază legală pentru autorizarea chioșcurilor și că tarifele vor rămâne, în continuare, destul de ridicate.

Acesta aproxima că, în ritmul actual, până să fie redevină funcționale chioșcurile, ar putea dura până la un an, cu tot procesul de desemnare a conceputului, organizarea unei licitații și eventualele contestații. Tarifele, după aceea, ar urma să fie de aproximativ 20 de euro/mp/lună, cât a fost și anterior acestui an. În noiembrie, Consiliul Local a aprobat tarife speciale pentru ocuparea domeniului public, în contextul pandemiei, în anul 2021. În anii anteriori, acesta era de 3 lei/mp/zi, adică în jurul a 90 de lei/mp/lună, în funcție de numărul de zile al fiecărei luni.

„Cum poți să dărâmi chioșcurile funcționale de presă și să întrerupi activitatea de distribuție pentru cel puțin an de zile, cât o să dureze procesul? Unde se va vinde presa, în două malluri? (…). În 30 de ani de democrație, nu s-a organizat nicio licitație pentru aceste amplasamente! Nu s-au întocmit contracte de ocupare a domeniului public și bineînțeles că nu a existat o bază legală să ni se elibereze autorizații de funcționare. Și acum ne amendează în mod repetat… că nu deținem aceste autorizații!”, ne-a scris, în urmă cu o aproape două săptămâni unul dintre distribuitorii de ziare.

Problemele sesizate de operator le-am transmis reprezentanților primăriei încă din acea zi. Puțin înainte de a primit răspunsuri la întrebările noastre, primarul a ieșit pe Facebook să acuze proprietarii amplasamentelor – nu doar pe cei ai chioșcurilor de ziare – că nu s-au conformat. „Am cerut în urmă cu câteva luni operatorilor de chioșcuri, care le-au abandonat pe domeniul public, să le ridice de urgență, pe cheltuiala lor. Sunt amplasate ilegal, s-au transformat în obstacole pentru deplasare, sunt inestetice și unii le folosesc drept coșuri de gunoi”, spunea primarul, într-o postare pe Facebook.

În aceeași zi fuseseră și ridicate primele două astfel de chioșcuri. „Vom continua această acțiune până când orașul va fi curățat de aceste construcții. Costurile de ridicare, transport și depozitare le vor fi facturate celor care cred că pot face ce vor ei pe domeniul public. Vă reamintesc că pentru a veni în ajutorul afacerilor afectate de pandemia Covid-19, am stabilit anul acesta o taxă simbolică pentru ocuparea domeniului public: 10 bani/mp/zi. Adică aproximativ 3 lei/mp/lună, un cost decent”, mai scria edilul-șef.

„Îi avertizez de pe acum pe cei care încă mai au construcții amplasate ilegal pe domeniul public, sau pentru care au declarat suprafețe mai mici decât cele ocupate in mod real, să respecte cu strictețe legea. Toleranța noastră este zero față de orice abatere de la prevederile legale. Străzile, trotuarele, spațiile publice sau verzi sunt ale timișorenilor”, avertiza, pe final, Fritz.

Mai multe detalii pe subiect ne-a dat, imediat după postarea primarului, Bogdan Marta, consilierul personal al primarului: „În spiritul transparenței manifestată de noua administrație a Timișoarei, reprezentanții firmelor care dețin aceste chioșcuri de ziare, precum și conducerile principalelor ziare tipărite din oraș au fost chemați la discuții în cadrul cărora au fost căutate soluții pentru această problemă. 

În timpul discuțiilor, conducerea Primăriei Timișoara a pus în vedere celor doi operatori de chioșcuri de ziare din oraș că ocupă ilegal domeniul public și li s-a cerut să vină în cel mai scurt timp cu o soluție unitară de chioșc, care să cadreze cu arhitectura și aspectul orașului, precum și cu propuneri de amplasamente, lucru agreat de cei prezenți. Urmând ca ulterior Primăria Timișoara să analizeze aceste propuneri și să stabilească un aspect unitar al acestor chioșcuri, precum și o listă de amplasamente corespunzătoare din punct de vedere urbanistic, care să fie scoase la licitație deschisă.

Din păcate, până în prezent, această soluție unitară nu ne-a fost transmisă. Mai mult, operatorii au dorit să păstreze aceleași chioșcuri (au transmis mai multe soluții diferite), pe aceleași amplasamente, chiar dacă unele se află pe spațiul verde și deci nu pot fi autorizate. Aceste propuneri au fost respinse de conducerea Primăriei Timișoara și comunicate acestora.

Reamintim că taxa pentru ocuparea domeniului public pentru activități comerciale, indiferent de domeniu, este simbolică anul acesta: 10 bani/mp/zi, adică aproximativ 3 lei/mp/lună și în niciun caz 20 de euro (aproximativ 97 de lei) /mp/lună, așa cum eronat ați fost informați. Conducerea Primăriei Timișoara a stabilit această taxă modică pentru a veni în ajutorul firmelor afectate de pandemia Covid-19.

În urma verificărilor realizate de polițiștii locali, aceștia au identificat mai multe chioșcuri de ziare, abandonate sau nu, pentru care nu a fost achitată nicio taxă anul acesta. De altfel, din punct de vedere legal, Primăria Timișoara nici nu poate încasa taxe pe amplasamente ilegale.  În concluzie, Primăria Municipiului Timișoara transmite tuturor celor interesați că legea nu este negociabilă și nu va ezita să intervină atunci când ea este încălcată cu bună știință”.

În urma acestui răspuns din partea municipalității, la rândul său, operatorul ne-a informat că au fost trimise, la comun cu celălalt distribuitor, încă de la finalul lunii martie, mai multe propuneri de design pentru chioșcuri. Inițial, unul dintre operatori a trimis în nume propriu o propunere, dar după discuții cu celălalt s-a căzut de acord să fie trimise mai multe variante pentru care primăria să își exprime punctul de vedere.

Ulterior, în următoarele două zile, au mai fost trimise și o listă cu amplasamentele actuale, precum și una cu cele pe care operatorii le-ar dezafecta la sfârșitul lunii martie și începutul lunii aprilie. Din partea reprezentanților primăriei, reproșează operatorul, însă, nu ar  fi venit niciun răspuns, nici la e-mailurile trimise, nici la mesaje sau apeluri, cu toate că au fost mai multe insistențe. De atunci, cei doi operatori ar încerca măcar să mai stabilească o întâlnire cu reprezentanții primăriei și nu ar renunța nici acum la această idee.

De partea cealaltă, city-managerul Matei Creiveanu, care a luat parte la întâlnirea fizică și care le-a cerut și pe e-mail operatorilor să transmită soluțiile, susține că li s-ar fi pus în vedere operatorilor atât în scris, cât și verbal, că propunerile făcute nu sunt acceptate. La fel ca în răspunsul primit din partea consilierului primarului, city-managerul ne-a spus că operatorii ar fi propus să fie păstrate atât designul, cât și locațiile de amplasare ale chioșcurilor deja existente. Pe scurt, „că nu s-ar putea vorbi de un concept unitar comun”.

„Înțelegem că situația chioșcurilor de ziare este mai specială (față de a celorlalte tipuri de amplasamente – n.r.), tocmai de aceea am ținut să le acordăm mai multă îngăduință, având în vedere și rolul social pe care îl au. Este această retorică ce se tot repetă «Încercăm să intrăm în legalitate». (…) Înțelegem că distribuirea presei nu este, poate, cea mai profitabilă afacere. Noi ca autoritate publică, însă, nu ne putem implica direct în mediul economic, nu putem să oferim concurență neloială celorlalți (distribuitori care nu vând în chioșcuri amplasate pe domeniul public – n.r.). Soluția, pe viitor, ar fi, cel mai probabil, desfășurarea activității în centre comerciale, mai mici sau mai mari, și, ca în cazul altor afaceri, la parterele blocurilor”, ne-a spus city-managerul în plus față de informațiile deja primite.

Iată propunerile făcute de operatori:

Comentarii

comentarii