Acasă Administraţie Primarul Falcă, un „cadou” de Crăciun pentru arădeni: un împrumut BERD de...

Primarul Falcă, un „cadou” de Crăciun pentru arădeni: un împrumut BERD de 20 de milioane de euro

DISTRIBUIȚI

În ședința de Consiliu Local Municipal Arad care va avea loc în 29 decembrie, va fi dezbătută propunerea de Hotărâre nr. 369/23.12.2015, privind aprobarea contractării de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare a unei finanţări rambursabile externe în valoare de până la 20.000.000 EUR. Aceasta se bazează în principal pe iniţiativa Primarului Municipiului Arad, exprimată în expunerea de motive înregistrată cu nr. 80327/23.12.2015. Gheorghe Falcă spune în respectivul act că „îmi exprim iniţiativa de promovare a unui proiect de hotărâre cu următorul obiect: aprobarea contractării de la Banca Europeană pentru Reconstrucţie și Dezvoltare a unei finanțări rambursabile externe în valoare de până la 20.000.000 EUR”. Edilul motivează că Aradul are nevoie de 20 de milioane de euro pentru asigurarea finanțării „obiectivului de investiție „Regenerare urbană a spațiilor dintre blocuri din cartierele Alfa, Faleza Mureș, Confecții, Micălaca, Vlaicu și centru, inclusiv zona protejată din municipiul Arad”. Creditul va fi returnat în următorii 12 ani, din impozitele și taxele locale plătite de arădeni. Dacă se va vota respective Hotărâre de Consiliu Local Municipal Arad, iar aceasta este deja o certitudine pentru că primarul Gheogrhe Falcă controlează politic consilierii locali, edilul va negocia Contractul de credit cu Banca Europeană pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare. De asemenea, „se mandatează Primarul Municipiului Arad să negocieze şi să semneze Acordurile de Garantare și Contul de Rezervă al Serviciului Datoriei, la solicitarea Băncii Europene pentru Reconstrucţie şi Dezvoltare”. Arădenii pot fi însă liniștiți: vine campania electorală și pe 20 de milioane de euro vor fi efectuate lucrări de modernizare printre blocuri, deși ele au fost promise în urmă cu 12 ani, tot de către Gheorghe Falcă. Este adevărat însă, că o parte dintre ele au și fost efectuate de-a lungul celor trei mandate ale edilului Aradului.
Sorin Trocan

Comentarii

comentarii